UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA SI FARMACIE "NICOLAE TESTIMITEANU" din R.MOLDOVA

 
 
Apr 30

180 de secunde pentru o teză de doctorat

Reprezentanța din Chișinău a Agenției universitare a Francofoniei, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, lansează concursul național „Teza mea de doctorat în 180 de secunde”. Concursul se desfășoară în perioada 1 februarie - 15 aprilie 2019 și este destinat studenților-doctoranzi și cercetătorilor vorbitori de limbă franceză.

Acțiunea este inspirată din proiectul Three Minute Thesis, conceput de Universitatea din Queensland, Australia, iar din 2014 se organizează în peste 20 de ţări francofone din lume. Este primul an când această competiție se organizează în Republica Moldova.

Concursul permite studenților-doctoranzi şi tinerilor doctori în ştiinţe să-şi prezinte subiectele de cercetare în limba franceză, în doar trei minute și în termeni accesibili unui public divers şi neiniţiat. Proiectul își propune popularizarea ştiinţei, iar prin intermediul său, publicul larg poate intra în contact cu domeniile de cercetare. În acelaşi timp, competiţia este şi un exerciţiu binevenit de comunicare publică pentru studenții-doctoranzi.

Prin lansarea acestui concurs, organizatorii și partenerii își doresc promovarea și dinamizarea cercetării în Republica Moldova, consolidarea dialogului dintre știință și societate, precum și valorificarea culturii francofone în mediul universitar din Republica Moldova

Câștigătorul concursului va fi determinat în cadrul Finalei naționale care va fi organizată în luna mai.

Pentru mai multe detalii și modalitățile de participare, accesaţi: https://bit.ly/2MJwWe1