Bun venit studenților străini la USMF “Nicolae Testemiţanu”

Publicat: 20.12.2014

DSC_2549Comunitatea universitară a declarat bun venit studenţilor străini, care au fost admiși la studii, în acest an, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”. O ceremonie, în acest sens, a fost organizată, în data de 19 decembrie curent, la Palatul de cultură al feroviarilor din capitală. Cei 477 de tineri din 28 de ţări ale lumii au fost primiți oficial în rândurile mediciniștilor USMF ”Nicolae Testemițanu”, purtând un medalion cu mesajul “Sunt student în anul I”.

 

Ceremonia a fost deschisă de rectorul Ion Ababii, care a vorbit studenţilor despre valorile şi tradiţiile Universităţii noastre, precum şi despre tendinţele europene de dezvoltare a învăţământului superior medical din Moldova. În acelaşi timp, rectorul a informat tinerii că, devenind studenţi ai acestei Universităţi, îşi asumă “responsabilităţi umane imense”. La finele studiilor, după ce vor depune jurământul lui Hippocrates, aceștia se vor obliga să aplice cunoştinţele şi abilităţile practice în serviciul sănătăţii oamenilor, pe tot parcursul vieţii, indiferent de conjunctura socială, politică sau apartenenţa rasială, a spus rectorul. “Profesia pe care aţi ales-o este cea mai nobilă şi captivantă, dar aveţi de parcurs un drum dificil şi complicat de formare. Vă îndemnăm să porniţi sigur pe această cale a  cunoaşterii, să însuşiţi cu drag şi pasiune prestigioasa profesie de medic”, a spus Ion Ababii.

 

Svetlana Cotelea, viceministrul sănătăţii, prezentă la eveniment, s-a adresat studenţilor, nu doar ca reprezentant al Ministerului, ci și ca discipol al Universității noastre, fapt pentru care se mândrește. ”Vă aduc sincere felicitări pentru faptul că ați reușit să deveniți studenți ai acestei prestigioase instituții, care oferă servicii educaționale de calitate. Vă îndemn ca, pe lângă studii, să profitați din plin și de viața socială pe care v-o oferă Universitatea”, a spus viceministrul.

 

La rândul său, Mircea Beţiu, decanul Facultăţii de Medicină nr. 2, a adresat studenţilor un mesaj de bun venit şi i-a informat despre responsabilitățile pe care le vor avea de acum încolo, despre cum trebuie să învețe un medicinist, care sunt programele de studii și regulile de conduită.

 

Reprezentanţii Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină au vorbit despre activitățile științifice și extracurriculare pe care le organizează organizația şi i-au îndemnat să fie cât mai activi la aceste evenimente.

 

Cu urări de bun venit la Universitatea noastră pentru studenții străini a venit prorectorul pentru relații internaționale, profesorul universitar Mihail Gavriliuc, care le-a dorit multă sănătate și mari succese în realizarea visului de a deveni medic sau farmacist.

 

La finalul ceremoniei, studenții străini din anul I au primit, în mod simbolic,  flacăra cunoştinţelor de la colegii lor din a. VI şi tradițional, pentru “bobocei”, a răsunat primul sunet de clopoțel. Cuvinte de felicitare, în adresa acestora, au rostit prorectorii, decanii, prodecanii și șefii de catedre.

 

[nggallery id=198]

Bun venit studenților străini la USMF “Nicolae Testemiţanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii