UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA SI FARMACIE "NICOLAE TESTIMITEANU" din R.MOLDOVA

 
 

Delegație din Turcia în vizită la USMF „Nicolae Testemițanu”

marţi, 29 august 2017

DSC_9079Chirurgul plastician Ercan Karacaoglu și dr. Türker Kılıçde, decanul Facultății de Medicină a Universității Bahçeşehir din Istanbul, au vizitat Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova în data de 26 august curent. Oaspeții din Turcia au avut o întrunire cu rectorul Ion Ababii și prorectorul pentru relații internaționale Mihail Gavriliuc, în cadrul căreia experții turci şi-au manifestat intenţia de a iniția un acord de colaborare cu instituţia noastră.

În acest context, profesorul Türker Kılıç și-a exprimat interesul pentru un parteneriat atât în domeniul educației, cât și al sănătății, spunând că „înainte de a veni aici, am cunoscut istoria Dumneavoastră și ce au făcut oamenii pentru această Universitate, și vrem să vă spunem că vă apreciem foarte mult pentru rezultatele obținute până acum”. Astfel, decanul a venit cu propunerea de a contribui la dezvoltarea Facultății de Medicină şi a disciplinei Nursing, de a organiza schimburi de experiență și de a acorda burse pentru mediciniștii noștri, și, de asemenea, de a majora numărul de studenți din Turcia la Universitatea noastră.

Ion Ababii, rectorul USMF „Nicolae Testemiţanu”, s-a arătat interesat de dezvoltarea acestor relații de colaborare şi le-a mulțumit profesorilor turci pentru atenția acordată instituției noastre și pentru toate inițiativele frumoase care urmează a fi implementate, asigurându-i de sprijinul administrației în toate acțiunile ulterioare. Conform afirmaţiilor rectorului, la momentul actual, Universitatea noastră are peste 200 de acorduri de colaborare cu universități similare din Europa, SUA, Federația Rusă, Ucraina, Belarus ș.a.

În cadrul vizitei, oaspeții au vizitat și Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală al USMF „Nicolae Testemițanu”, mărturisindu-ne că au fost impresionați de condițiile și metodele moderne de instruire, precum și de dotarea tehnică a acestuia.

 


Comentarii