Impactul proiectelor Tempus asupra USMF „Nicolae Testemițanu”

Publicat: 26.05.2016

 

DSC_9832Reprezentanții a peste 20 de instituții de învățământ superior din Republica Moldova s-au întrunit la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în cadrul unei mese rotunde, pentru a discuta impactul proiectelor Tempus, implementate în Republica Moldova, asupra sistemului național de învățământ superior. Astfel, fiecare coordonator a vorbit despre beneficiile aduse de fiecare proiect în parte, precum și despre continuitatea acestor inițiative.

 

La USMF „Nicolae Testemițanu”, în perioada 2004-2016, au fost implementate 22 de proiecte europene, printre care: Tempus, Erasmus Mundus, TAIEX, FP7, Transfrontalier, Erasmus+ ș.a.

 

Rodica Gramma, șef departament, Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană (DREIE), a menționat că, între anii 2004 și 2005, în rezultatul proiectelor Tempus, în Universitatea noastră a fost creat Oficiul de relații internaționale (în prezent DREIE). Totodată, au fost fortificate capacitățile specialiștilor în domeniul relațiilor internaționale prin participarea la seminare în țările UE și la cursuri de limba engleză.

 

Un alt proiect Tempus aplicat de instituția noastră a fost Implementarea metodei PBL în învățământul medical în Moldova (2006-2008), care a avut drept scop aplicarea metodelor de învățare bazată pe probleme (PBL) în instruirea medicală. În rezultat, au fost create săli de studii, dotate cu echipament tehnic modern, și au fost editate manuale privind PBL, metoda fiind testată în regim pilot în cadrul a 4 catedre.

 

DSC_9821În perioada 2010-2013, în cadrul proiectului Programe de masterat în sănătate publică și servicii sociale a fost elaborat, aprobat și implementat un program de masterat în domeniul sănătății publice. De asemenea, a fost deschis și utilat cu echipament performant un centru informațional pentru facilitarea predării programului de masterat, au fost organizate seminare în Anglia, Suedia și România pentru specialiști în sănătate publică din Republica Moldova.

 

În parteneriat cu Universitatea Tehnică a Moldovei, în perioada 2011-2014, USMF „Nicolae Testemițanu” a participat și la dezvoltarea modulelor de instruire on-line în proiectul Crearea reţelei universitare tematice în ştiinţele aplicate şi ştiinţele economice în Republica Moldova. În 2012 a debutat proiectul Dezvoltarea asigurării calității în învățământul superior în Moldova, care s-a finalizat recent. În cadrul acestuia, a fost creat un oficiu de asigurare a calității, care a fost dotat cu echipament tehnic modern în vederea eficientizării activității instituției. Totodată, specialiștii în asigurarea calității și studenții au beneficiat de instruiri la universitățile partenere din Germania, Danemarca, Spania și România.

 

De asemenea, în curs de implementare este și proiectul Servicii informaționale moderne pentru îmbunătățirea calității studiilor (MISISQ), al cărui coordonator național este Biblioteca Științifică Medicală a Universității noastre. Scopul proiectului este crearea spațiului informațional academic unic, care ar  contribui la lărgirea accesului la informație pentru comunitatea academică din țară și la asigurarea informațională a procesului de instruire și cercetare în universitățile din Republica Moldova. În acest sens, a fost creat catalogul partajat al celor șapte biblioteci universitare participante la proiect. Fiecare bibliotecă a conceput repozitoriul instituțional, care reflectă rezultatele activității  științifice  a  universităților partenere din țara noastră. Totodată, au fost  instruiți  formatorii, care vor dezvolta cultura informației în rândul beneficiarilor bibliotecilor universitare, în vederea utilizării eficiente a resurselor și a produselor informaționale.

 

DSC_9816Un alt proiect aflat în proces de implementare este Inițiativa educațională Tempus în inginerie biomedicală pentru regiunea din vecinătatea de est. În baza acestuia a fost elaborat un program de masterat în inginerie biomedicală, mai multe laboratoare au fost dotate cu dispozitive medicale și utilaj pentru cercetare, au fost instruiți specialiști în biomedicină în țările UE - partenere ale proiectului.

 


Evenimentul s-a desfășurat în data de 24 mai curent și a întrunit rectori, prorectori, șefi de direcție și coordonatori ai proiectelor Tempus de la diferite instituții de învățământ superior. Printre invitați s-au numărat și France Dantin, manager de proiecte în cadrul Agenției EACEA (Education, Audiovisual and Culture Executive Agency of the European Commission), responsabil pentru Republica Moldova; Nadejda Velișco, șef al Direcției Învățământ Superior a Ministerului Educației din RM. Evenimentul a fost organizat de oficiul Erasmus + din Moldova. 

 

  [nggallery id=374]

Impactul proiectelor Tempus asupra USMF „Nicolae Testemițanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii