Medicina sportivă din Republica Moldova la 70 de ani

Publicat: 13.10.2017

IMG_7246În data de 13 octombrie 2017, la Chișinău s-a desfășurat conferința științifică internațională dedicată celei de-a 70-a aniversări a medicinei sportive din Republica Moldova, organizată de Centrul de Medicină Sportivă „Atletmed” în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova şi Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Manifestarea a fost deschisă de Gheorghe Ștefăneț, directorul Centrului de Medicină Sportivă „Atletmed”, care a salutat publicul și invitații de onoare, remarcând aportul fiecăruia la dezvoltarea medicinei sportive în Republica Moldova. „Sunt convins că acest eveniment va fi foarte util pentru noi toți, specialiștii în medicină sportivă și reabilitare medicală, unde vom avea ocazia să aflăm multe lucruri interesante, noutăți medicale în domeniu cardiologiei sportive, ortopediei, reabilitării medicale și altele”, a subliniat directorul.

IMG_7165Rodica Scutelnic, secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a menţionat că este un mare succes să avem acest serviciu cu o istorie atât de bogată, și anume 70 de ani de evoluție, prosperare și cu o perspectivă deosebită, ținând cont de ultimele tendințe în domeniul medicinei. „Un centru nu prea mare, un personal de cca 50 de unități, dar care asigură serviciile necesare și de calitate în Republica Moldova pentru cei cca 200 de mii de sportivi pe care îi avem noi, având capacitatea anuală de deservire a peste 7000 de pacienți. De asemenea, ne bucură faptul că din anul 2014 avem rezidențiat în domeniu, fapt ce confirmă încă o dată importanța serviciului dat și angajamentul statului de a dezvolta această știință, modul sănătos de viață și, desigur, promovarea sportivilor din țara noastră”, a conchis oficialul.

IMG_7166Prezent la eveniment, prorectorul pentru educație și probleme sociale al USMF „Nicolae Testemițanu” Marcel Abraș a salutat participanții menționând că această aniversare însumează 70 de ani de muncă asiduă, experiență, specialiști calificați și, cel mai important, sportivi de performanță pregătiți pentru campionate naționale și internaționale. „Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu din Republica Moldova este un partener de încredere a sistemului de sănătate din ţara noastră, care pregătește medici în toate domeniile de sănătate, inclusiv în medicina sportivă. Obiectivul pe care ni l-am propus cu mulți ani în urmă a fost de a crea rezidențiat în medicina sportivă, astfel ca să formăm profesioniști în domeniul respectiv. Acest fapt a fost îndeplinit cu ajutorul partenerilor noștri din Tartu, cu care am colaborat în diverse proiecte în așa fel, încât să preluăm buna experiența pe care o au în acest domeniu”, a declarat prorectorul.

IMG_7176La rândul său, vicepreședintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv Nicolai Piatac a apreciat aportul considerabil al specialiștilor în medicina sportivă la pregătirea sportivilor de performanță, care ne duc imaginea țării pe arenele mondiale.

Vicepreședintele Federației Moldovenești de Fotbal Dragoș Hîncu a menționat că medicina sportivă este o ramură foarte importantă nu doar prin faptul că asigură servicii de calitate în tratarea sportivilor de performanță, dar are și rolul de a preveni anumite boli și traumatisme.

La manifestarea științifică au fost abordate următoarele subiecte: actualități în medicina sportivă, managementul asistenței medicale în sport, cardiologia sportivă, traumatologia, ortopedia și reabilitarea, nutriția în sport, urgențele în medicina sportivă, promovarea sănătății în medicina sportivă ş.a.

Menționăm că la eveniment au participat specialiști în medicină sportivă și reabilitare medicală, antrenori, cadre didactice, cercetători din Estonia, Lituania, Germania, România, Ucraina și Georgia.

 [nggallery id=620]

 

Medicina sportivă din Republica Moldova la 70 de ani

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii