UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA SI FARMACIE "NICOLAE TESTIMITEANU" din R.MOLDOVA

 
 

O studentă-doctorandă a USMF „Nicolae Testemițanu” decernată cu Premiul Național pentru Tineret, 2017

marţi, 28 noiembrie 2017

1Doina Fosa, studentă-doctorandă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a obținut „Premiul pentru tineret, domeniul tehnico-ştiinţific”, în valoare de 12000 de lei,  și se numără printre cei mai merituoși tineri din țara noastră. Acest fapt a fost anunțat în data de 24 noiembrie curent, la Gala Premiilor Naționale pentru Tineret, ediția 2017, organizată de  Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

În discursul său, ministrul Monica Babuc a subliniat că din moment ce tinerii reprezintă peste 1/3 din populația Republicii Moldova, iar aportul lor la dezvoltarea societății este unul remarcabil și indispensabil, autoritățile statului vor depune în continuare eforturi pentru promovarea și susținerea tinerilor.

Tânăra a declarat că acest premiu are o semnificație aparte pentru ea. „Este una dintre cele mai frumoase distincții primite aici, Acasă. Este aprecierea realizărilor din ultimii ani și un moment ce oferă valoare muncii pe care am depus-o în știință, o motivare de a continua cercetarea chirurgicală și, desigur, o satisfacție psihologică văzând că cineva prețuiește sârguința tinerilor cercetători”.

Evenimentul se desfășoară anual cu scopul de a încuraja participarea tinerilor în viaţa socială, economică şi culturală a ţării și de a aprecia performanțele tinerilor, precum și contribuția organizațiilor și a lucrătorilor din domeniu la dezvoltarea sectorului de tineret. În cadrul manifestării au fost premiaţi și tinerii care s-au făcut remarcați în domeniile literatură şi artă, precum şi pentru activism civic.

 

 


Comentarii