UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA SI FARMACIE "NICOLAE TESTIMITEANU" din R.MOLDOVA

 
 

Principiile osteopatiei în practica medicală

miercuri, 11 octombrie 2017

DSC_2787În data de 10 octombrie curent, la Centrul Universitar de Reabilitare Medicală al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, s-a desfășurat un atelier de lucru cu genericul Principiile osteopatiei în practica medicală, organizat de Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală.

Invitatul special al evenimentului a fost profesorul Oleg Bagrin de la Universitatea Națională de Științe Medicale din Florida, SUA, originar din Republica Moldova. Formatorul a împărtășit din experiența sa celor de acasă, menționând că osteopatia este o metodă foarte importantă de diagnostic și tratament al tulburărilor de mobilitate a țesuturilor, organelor și articulațiilor, bazată pe  câteva aspecte esențiale de cunoaștere.

Se consideră că orice tulburare a mobilității sub forma de hipo ori hipermobilitate în aparatul locomotor, sistemul craniosacral sau organele interne, conduce la o disfuncție, iar în final – la o boală. În articulații pot apărea blocaje, în fascii – aderențe sau cicatrice, iar pe suprafețele alunecoase ale organelor interne – hiperemia. Cauzele acestor limitări de mișcare sunt influențate de următoarele tipuri de factori: fizici – traumatismele, suprasolicitările fizice, psihice – emoții inhibate și chimici – alimentația necorespunzătoare, efectele adverse ale medicamentelor, intoxicațiile.

DSC_2815

De asemenea, Oleg Bagrin şi membrii Catedrei de reabilitare medicală, medicină fizică şi terapie manuală a Universității noastre au pus în discuție bazele teoretice ale osteopatiei cu metodele şi formele de aplicare. Astfel, potrivit specialiștilor, există cinci principii de bază ale osteopatiei de care trebuie să țină cont, și anume: viața este o mișcare continuă (un organ intern ori o articulație care încetează să se mai miște devine patologică); organismul uman reprezintă un tot întreg în care toate organele și sistemele sunt interdependente; artera este suverană; homeostazia corporală.

La finalul întrunirii, specialistul a demonstrat cum se aplică osteopatia musculoscheletală, viscerală şi craniosacrală și a analizat câteva cazuri clinice din experiența sa.

 


Comentarii