UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA SI FARMACIE "NICOLAE TESTIMITEANU" din R.MOLDOVA

 
 

Șanse egale de dezvoltare sănătoasă pentru toți adolescenții

vineri, 5 octombrie 2018

DSC_9789În Republica Moldova s-a desfăşurat, în premieră, cea de-a XXI-a ediție a Conferinței Europene a Asociației Internaționale pentru Sănătatea Adolescenților. Evenimentul a avut loc în perioada 3-5 octombrie 2018, în comun cu cea de-a III-a Conferință națională în domeniul sănătății adolescenților cu genericul „Șanse egale de dezvoltare sănătoasă pentru toți adolescenții”. Forumul a reunit circa 500 de participanţi din 30 de ţări, inclusiv psihologi, lucrători sociali, profesori, lucrători în domeniul justiției pentru tineri și reprezentanţi ai ONG-urilor.

DSC_9816În cuvântul său de deschidere, profesorul universitar Olga Cerneţchi, prorector pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a accentuat: „Ne bucurăm că importanţa sănătăţii adolescenţilor este recunoscută la nivel naţional şi internaţional, iar sănătatea şi dezvoltarea tinerei generaţii este printre priorităţile Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă şi Strategiei Europene în Sănătatea Copiilor şi Adolescenţilor. În acest context, astfel de evenimente contribuie esenţial la diseminarea celor mai bune practici şi evidenţe din domeniu, schimbul de experienţă, dar şi motivează profesioniştii pentru noi performanţe”.

DSC_9797Boris Gîlcă, secretar general de stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, a subliniat că serviciile oferite tinerilor sunt integrate în serviciile de sănătate comunitară și sunt incluse în bugetul de stat. Potrivit oficialului, în prezent, Republica Moldova are o experiență bună la capitolul oferirii serviciilor prietenoase tinerilor, pe care poate și își dorește să le exporte spre alte regiuni și alte țări.

Valeriu Sava, coordonator al Programului de Sănătate al Biroului pentru Cooperare al Elveţiei, a menţionat că sănătatea tinerei generaţii a fost, este şi va fi una dintre priorităţile fiecărei ţari care îşi doreşte prosperare și viitor. Sunt sigur că în cadrul sesiunilor plenare şi în grupurile de lucru vor fi abordate diferite aspecte ce ţin de îmbunătăţirea accesului la serviciile medicale şi educaţionale, servicii ce asigură tineretului o dezvoltare armonioasă, dar şi o diminuare a tuturor riscurilor cu care aceştia se confruntă.

Potrivit Galinei Leșco, șefa Centrului de sănătate prietenos tinerilor „Neovita”, în țară, în ultima perioadă, au fost înfiinţate 41 de astfel de centre pentru tineri, în care lucrează echipe multidisciplinare orientate spre necesităţile lor. Anual, de serviciile centrelor beneficiază 50 de mii de copii, iar, în ultimii ani, peste 200 mii de adolescenţi s-au adresat după ajutor.

DSC_9777Prezenți la conferință, un grup de voluntari,  care au luat parte, anterior, la un exercițiu de analiză a problemelor cu care se confruntă tinerii, au relevat că o treime dintre adolescenți au cel puțin un părinte plecat peste hotare, ceea ce ar provoca probleme de comunicare în familie. În acelaşi timp, tinerii consideră că ei au nevoie ca părinții să se implice şi să-i susțină în soluţionarea problemelor lor. Ei mai sunt de părere că divorțurile și modul nesănătos de viață influențează calitatea vieții copilului.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Obștească „Sănătate pentru Tineri” din Republica Moldova, Centrul Național de Resurse în Servicii de Sănătate Prietenoase Tinerilor „Neovita” şi Asociația Internațională pentru Sănătatea Adolescenților (IAAH), în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și EuTEACH, cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Organizația Mondială a Sănătății, UNESCO Institutul pentru Tehnologii Informaționale în Educație și UNICEF.

 

 

 

 


Comentarii