Spartachiada ”Nicolae Testemițanu” - ediție aniversară

Publicat: 07.10.2015

DSC_0264Duminică, 4 octombrie, mediciniștii au dat startul evenimentelor dedicate celei de-a 70-a aniversări a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”. Astfel, la Complexul Sportiv Universitar s-a desfășurat Spartachiada „Nicolae Testemițanu” la care au participat tineri de la Universitatea noastră și de la alte 8 instituții de învățământ superior din țară, precum și de la Universitatea de Stat  de Medicină din Bucovina, Ucraina. Studenții și-au arătat măiestria și forța la mai multe probe sportive: volei, futsal, baschet, șah, joc de dame, tenis de masă, tragerea otgonului și lupta națională Trânta. La fotbal, pe primul loc s-a plasat echipa din Cernăuți, urmată de ASEM și UASM. Universitatea noastră s-a poziționat pe locul secund la volei, tenis de masă și la șah, și pe a treia poziție la joc de dame.  

 

DSC_0096În cadrul ceremoniei de deschidere a Spartachiadei, Andrei Spânu, viceministru al tineretului şi sportului, a felicitat Universitatea cu prilejul celor 70 de ani de activitate, care potrivit Domniei Sale prezintă vârsta înțelepciunii, dorindu-le succese mediciniștilor în promovarea unui mod de viață sănătos. ”Voi, studenții și rezidenții de la USMF ”Nicolae Testemițanu” sunteți foarte norocoși. Pe lângă faptul că aveți profesori foarte buni în domeniu, aveți și cele mai bune condiții de studiu, cele mai bune cămine și cea mai bună sală de sport din Republica Moldova. Asta se datorează, în mare parte, unei gândiri strategice și conducerii instituției dumneavoastră”, a mai adăugat viceministrul.

 

”Este o onoare pentru noi să împărtășim astăzi, aici, cu Dumneavoastră bucuria aniversării a 70 de ani de activitate a Universității noastre. Sper că ediția de astăzi a Spartachiadei o să se încheie cu prietenie, cu succes și multe rezultate frumoase”, a declarat prorectorul pentru educație și probleme sociale, Emil Ceban, care a salutat oaspeții și participanții la concurs în numele administrației USMF ”Nicolae Testemițanu”.

 

DSC_0288Săptămâna trecută s-au desfășurat competiții sportive și între angajații Universității. La tenis de masă pe primul loc s-a clasat Mariana Ciorbă, Secția achiziții și marketing și Alexei Bojoncă,  lector, Complexul Sportiv Universitar. La jocul de dame s-a evidențiat Valeria Musteață, Departamentul Evidență și Gestiune Contabilă și Alexei Sofroni, conferențiar universitar la Disciplina de gastroenterologie. La șah au învins Aliona Cherman, Departamentul Evidență și Gestiune Contabilă și Alexei Sofroni. În proba de baschet (aruncarea la coș) învingător a fost desemnat Andrei Chiriac, conferențiar universitar, Catedra de fiziologie a omului și biofizică. La badminton pe primul loc s-a clasat Svetlana Miron, lector la Catedra de educație fizică, Valeriu Istrati, șef disciplină Medicină internă-semiologie, și Anatol Scorpan conferențiar universitar la aceeași subdiviziune. Învingătorii competițiilor au fost menționați cu diplome, medalii și premii bănești.

 

Vă reamintim că, în perioada 17-18 octombrie 2015, se va desfășura Turneul internațional la volei cu participarea echipelor de lucrători medicali din republică și din România, consacrat, de asemenea, aniversării Universității noastre.

 

Felicitări învingătorilor și mari succese în continuare!

      [nggallery id=282]

 

 

Spartachiada ”Nicolae Testemițanu” - ediție aniversară

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii