Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”: 200 de ani la straja sănătății

Publicat: 06.10.2017

DSC_1930Comunitatea medicală din țară a celebrat astăzi 200 de ani de la înființarea IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Conferința aniversară a întrunit reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai Academiei de Științe a Moldovei, ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, medici și specialiști notorii din țară și de peste hotare.

„Astăzi este o dată importantă nu doar pentru colectivul Spitalului și pentru toată medicina Moldovei, dar și pentru populația țării noastre, deoarece în cei 200 de ani de la fondare nu există familie în Republica Moldova care să nu beneficiat de asistența specialiștilor din Spitalul Clinic Republican”, a menționat  Anatol Ciubotaru, directorul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, la deschiderea ședinței plenare a conferinței jubiliare. Actualul manager a  felicitat călduros toți colaboratorii instituției pe care o conduce și le-a urat bun venit invitaților de peste hotare.

DSC_1912Cu un mesaj de felicitare în adresa reprezentanților SCR a venit ministrul sănătății, muncii și protecției sociale Stela Grigoraș, care a reiterat rolul acestei instituții medico-sanitare publice de serviciile căreia au beneficiat mii de pacienți din țară. „La moment, activitatea instituției este orientată în direcția asigurării serviciilor medicale înalt specializate, calitative, cu perioade scurte de tratament și cu rezultate foarte bune, cu abordare pluridisciplinară a problemelor medicale, elaborarea noilor metode de diagnostic, de tratament și profilaxie. Dragi colegi, în aceste clipe solemne, cu prilejul celor 200 de ani de la fondare, felicit toți angajații instituției. Vă doresc succese în munca nobilă, s-o profesați cu multă dragoste, bunăvoință și speranța să vă călăuzească mereu”, a menționat oficialul.

DSC_2030Despre istoricul spitalului, dar și despre relațiile de colaborare cu Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie  „Nicolae Testemițanu”, care au debutat în anul 1945, odată cu fondarea Institutului de Stat de Medicină din Chișinău, a vorbit rectorul Ion Ababii. „Colectivul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” este unul de o mare valoare profesională, este un exemplu de conlucrare fructuoasă între bazele clinice şi catedrele universitare, care a devenit o bogăţie a neamului nostru. Cu siguranță se poate vorbi despre simbioza profesională tradițională a medicilor practicieni de la SCR și corpul profesoral-didactic universitar. Noi ne mândrim cu faptul că, echipa Spitalului Clinic Republican a rezistat încercărilor timpului, şi-a consolidat  forţele în faţa dificultăţilor sociale şi economice, a acumulat experienţă şi competenţă profesională, a fost receptivă la necesităţile societăţii, incluzându-se activ în procesele de remanieri şi reforme în sistemul național de  sănătate”, a afirmat rectorul Ion Ababii.

DSC_1986Totodată, Domnia Sa a accentuat că Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” rămâne cea mai importantă bază clinică a Universităţii, unde își desfășoară activitatea 15 catedre universitare, cel mai important centru de activitate științifico-didactică pentru formarea medicilor practicieni pentru întreaga republică. În contextul celebrării frumosului jubileu, profesorul Ababii a felicitat colectivul Spitalului, adresându-le alese cuvinte de mulţumire şi recunoştinţă pentru onorarea cu dăruire a obligaţiilor, muncă cu abnegaţie şi conştiinţa înaltei responsabilităţi, devotament şi loialitate, perseverență și sacrificiu de-a lungul anilor.

La final, în numele Senatului Universitar, rectorul Ion Ababii a conferit Medalia „Nicolae Testemițanu” și Diploma de Excelenţă Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, cel mai fidel partener al USMF „Nicolae Testemițanu”, în semn de înaltă apreciere și gratitudine pentru cooperare fructuoasă și durabilă. Totodată, comunitatea universitară a oferit în dar un tablou care simbolizează parteneriatul interinstituțional.

DSC_1954Printre invitații de onoare s-au numărat distinși profesori și specialiști cu renume mondial, printre care: profesorul Yutaka Okita, președintele Societății Japoneze de Chirurgie Cardiotoracică; profesorul Grigore Tinica, președintele Euro-Asian Bridge Society și conferențiarul universitar și renumitul chirurg Vlad Brașoveanu din România, profesorul Axel Haverich, academicianul Savelii Costin, Serghei Cebotari, Igor Tudorache din Germania; profesorul Piotr Iablonskii și Valeriu Mitiș, directorul Institutului de Cercetări Ştiinţifice de Urgenţă în Chirurgia Pediatrică şi Traumatologie din Rusia, care au împărtășit cu colegii lor noutățile și inovațiile din chirurgia cardiotoracică, chirurgia pediatrică, bioingineria medicală ș.a.

Pe parcursul zilei, lucrările conferinței științifice aniversare s-au desfășurat în trei secțiuni: Chirurgie, Terapie și Varia. La forumul organizat de SCR în colaborare cu USMF „Nicolae Testemițanu” au participat șefi de catedră și de clinici, cadre științifico-didactice, medici specialiști, rezidenți și doctoranzi.

[nggallery id=612]

 

 

 

 

Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”: 200 de ani la straja sănătății

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii