UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA SI FARMACIE "NICOLAE TESTIMITEANU" din R.MOLDOVA

 
 

Stările precanceroase și canceroase în patologia digestivă și hepatică

joi, 30 noiembrie 2017

DSC_6592Peste 200 de specialiști în gastroenterologie, medicină internă, medicină de familie și oncologie din țară și de peste hotare au participat, în data de 29 noiembrie curent, la cea de-a XX-a Conferință Naţională de Gastroenterologie şi Hepatologie cu participare internaţională – Actualități în gastroenterologie și hepatologie. În cadrul manifestării științifice au fost abordate subiecte ce țin de stările precanceroase și canceroase în patologia digestivă și hepatică. Cercetătorii din domeniu au prezentat cele mai noi realizări în depistarea maladiilor tractului gastrointestinal şi ale ficatului și au prezentat noi perspective de diagnostic și tratament al acestor boli.

Evenimentul a fost deschis de profesorul Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, care a menționat că discuțiile axate pe cele mai actuale probleme referitoare la gastroenterologie și hepatologie vor deschide noi perspective, vor servi drept imbold pentru demararea noilor studii științifice la acest capitol și vor contribui la sporirea competențelor profesionale și la ameliorarea serviciilor medicale.

DSC_6607Vlada-Tatiana Dumbravă, profesor consultant la Disciplina de gastroenterologie, Departamentul Medicină Internă, președintele Asociației Medicale „Hepateg”, a subliniat că, în stabilirea diagnosticului cancerului tractului gastrointestinal, cel mai mare rol îl are medicul de familie și internistul, care trebuie să fie instruiți cum să depisteze maladiile precanceroase după anumite simptome, iar în cazul prezenței acestora să-i facă trimitere la medicul specialist: gastroenterolog sau oncolog. În opinia profesorului, pe lângă factorii de risc tradiționali ce determină maladiile precanceroase, acestea pot fi influențate și de sindromul metabolic – o asociere a mai multor afecțiuni care cresc riscul de diabet zaharat și boala cardiovasculară (accident vascular cerebral, infarct miocardic ș.a.).

DSC_6612Potrivit lui Eugen Tcaciuc, șeful Disciplinei de gastroenterologie, Departamentul Medicină Internă, în prezent, în Republica Moldova, printre cele mai des întâlnite tumori maligne sunt cancerul gastric, cancerul hepatic, și anume carcinomul hepatocelular, cancerul pancreatic, cancerul de colon ș.a., alimentația și modul nesănătos de viață fiind principalii factori care determină apariţia acestor boli. Profesorul a specificat că un rol aparte în lupta contra acestor maladii este prevenția, iar pentru aceasta sunt necesare screening-uri, care ar depista stările precanceroase sau cancerul la un stadiu incipient (I-II stadiu), când tratamentul este încă eficient și prelungește esențial viața pacientului.

Evenimentul a fost organizat de Disciplina de gastroenterologie din cadrul Departamentului Medicina Internă, Laboratorul de gastroenterologie al USMF „Nicolae Testemițanu” și Asociația Medicală „Hepateg” și a fost consacrat Anului Nicolae Testemițanu.   

Gallery not found. Please check your settings.


Comentarii