UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA SI FARMACIE "NICOLAE TESTIMITEANU" din R.MOLDOVA

 
 

Programul „Burse pentru Viitorul Tău!”

vineri, 10 noiembrie 2017

Centrul de Informaţii Universitare (CIU) anunţă lansarea programului „Burse pentru Viitorul Tău!”, ediţia 2017. Acțiunea este organizată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale al RM și este susținut financiar de BC „Moldova Agroindbank” SA.

Programul are drept scop susţinerea tinerilor din familii nevoiașe din Moldova, pentru a facilita accesul lor la educaţie în instituţiile de învăţământ superior din ţară. În cadrul acestuia vor fi oferite, în bază de concurs, 30 de burse a câte 7000 de lei – bani ce ar acoperi necesităţile ce ţin de efectuarea studiilor (taxă de studii, cheltuieli de cazare, masă, rechizite ş.a.). Beneficiarii vor putea candida pentru reînnoirea burselor, pentru următorul an de studiu, în cazul în care au absolvit cu succes anul precedent de studii, demonstrând performanţe academice şi implicare în activităţi extracurriculare.

BC „Moldova Agroindbank” SA, în calitate de partener a programului, încurajează tinerii cu o condiţie socială mai dificilă, dar care sunt motivaţi pentru studii profunde, oferindu-le suportul financiar necesar pentru obţinerea unei educaţii de calitate.

Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să fie cetăţeni şi rezidenţi ai Republicii Moldova; să posede cel puţin o caracteristică social-vulnerabilă (provin din familii cu venituri modeste; provin din familii incomplete (familii monoparentale); provin din familii cu 3 şi mai mulţi copii, aflaţi la întreţinere (inclusiv solicitantul bursei); tineri orfani sau rămaşi fără îngrijirea părinţilor, aflaţi sub tutelă sau curatelă; tineri cu dizabilităţi). De asemenea, o cerință obligatorie este ca solicitanții de bursă să fie studenţi înmatriculaţi la studii cu frecvenţă la zi, în anul I, ciclul licenţă, în una din instituţiile universitare acreditate din RM (excepţie: filialele universităţilor străine cu sediul pe teritoriul RM) sau să fie bursieri ai ediţiei precedente a acestui program (2016–2017), care pot candida pentru reînnoirea bursei. La fel de importantă în este și  reuşita academică. Pentru tinerii înmatriculaţi la studii în anul I, ciclul licenţă, media de la concursul general de admitere să fie nu mai mică de 8, iar pentru cei care s-au înscris la cota de 15% din numărul total de locuri cu finanţare bugetară, media să fie nu mai mică de 7. Pentru studenţii bursieri ai ediţiei precedente a acestui program, promovaţi în anul II sau III, media notelor pentru toţi anii de studii trebuie să nu fie mai mică de 8,5 – domeniile ştiinţelor social-umaniste şi nu mai joasă de 8 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice. De asemenea, tinerii trebuie să demonstreze participarea în activităţi academice, extracurriculare şi de voluntariat (opţional).

Data limită de prezentare a dosarelor: 20 decembrie 2017, până la ora 17:00.

Atenţie! NU SUNT ELIGIBILI Programului „Burse pentru Viitorul Tău!” tinerii care au absolvit deja o universitate, cei care îşi fac studiile cu finanţare integrală din buget (ex: Academia Militară „Alexandru ce Bun”), cei care beneficiază de burse din partea altor organizaţii sau fundaţii.

Programul nu face discriminări pe criterii religioase sau etnice. Tinerii de etnie romă sunt eligibili pentru un program de burse similar finanţat de către Fondul pentru Educaţia Romilor.

Procedura de evaluare şi selecţie:

Sunt consideraţi eligibili aplicanţii care îndeplinesc condiţiile de participare pentru program şi au prezentat dosarul de aplicare complet, respectând termenul limită. Decizia finală este luată de către o Comisie de experţi independenţi, care va evalua dosarele depuse, potrivit criteriilor de evaluare.

Dosarele de aplicare pentru concurs trebuie depuse personal sau transmise prin poştă ordinară (prin scrisoare recomandată „Poșta Moldovei”) la adresa: Centrul de Informaţii Universitare, str. A. Puşkin, 16, mun. Chişinău, MD-2012, cu mențiunea Concurs „Burse pentru Viitorul Tău!”.

Dosarele expediate în format electronic (poștă electronică) nu vor fi acceptate.

Formularul de aplicare și Regulamentul programului pot fi solicitate la sediul Centrului de Informaţii Universitare sau descărcate  de pe http://www.eac.md/ro/

 

Coordonator de proiect: Nadejda Raicu, 022 221 167, 022 221 172, 060 120 078, email: nraicu@eac.md

 

Dosarele incomplete sau prezentate după termenul limită nu vor fi examinate. Dosarele nu se restituie. Rezultatele concursului sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării.

Sursa: http://www.eac.md/ro/scholarships/soros/dezavant/index.html


Comentarii