UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA SI FARMACIE "NICOLAE TESTIMITEANU" din R.MOLDOVA

 
 
Apr 20

USMF „Nicolae Testemițanu” vizitată de câteva delegații din România

(Ro)

În zilele de 20 și 21 aprilie, Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin” a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează Conferința științifică cu participare internațională Farmacie etică: istorie, realități și perspective, dedicată memoriei Patriarhului farmaciei moldave Vasile Procopișin, doctor habilitat în științe farmaceutice, profesor universitar, și Nadejdei Ciobanu, doctor în științe farmaceutice, conferențiar universitar.

În acest context, Universitatea va fi vizitată de cadre academice cu renume în domeniul farmaciei de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași și de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureș, România.

Conferința se va desfășura în incinta Blocului didactic nr. 2, aula nr. 4 (str. Mălina Mică, 66), în data de 20 aprilie, începând cu ora 10:00.

Sâmbătă, 21 aprilie, va avea loc Simpozionul Rolul asociațiilor profesionale în exercitarea activității farmaceutice în România și Republica Moldova.