UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA SI FARMACIE "NICOLAE TESTIMITEANU" din R.MOLDOVA

 
 
Apr 19

Actualități în chirurgia și neurochirurgia pediatrică

(Ro)

În perioada 19-20 aprilie 2018, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va avea loc seminarul educațional „Actualități în chirurgia și neurochirurgia pediatrică”, organizat în parteneriat cu Institutul Mamei și Copilului.

La seminar vor fi abordate subiecte precum: neurochirurgia pediatrică în spațiul Euroasiatic, traumatismul vertebro-medular la copii, tratamentul combinat al tumorilor cerebrale la copii, tumorile fosei craniene posterioare la copii, chirurgia zonelor funcționale importante ale creierului, posibilități și perspective în neurosonografia și neurochirurgia pediatrică.

Evenimentul se va desfășura în incinta Institutului Mamei și Copilului (mun. Chișinău, str. Burebista, 93), Blocul Morfologic, aula „Victor Ghețeul”, începând cu ora 8:00.