UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA SI FARMACIE "NICOLAE TESTIMITEANU" din R.MOLDOVA

 
 
May 17

Voino-Iasenețki, arhiepiscop și chirurg: Lansare de carte

(Ro)

coperta carteÎn data de 17 mai curent, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va avea loc lansarea de carte „Voino-Iasenețki, arhiepiscop și chirurg: viața și hagiografia”, tradusă în limba română de protoiereul Vasile Ciobanu.

Evenimentul va avea loc cu începere de la ora 16:00, în Sala de conferinţe (205), Blocul didactic central al universității noastre (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).

La eveniment vor participa studenți, rezidenți la specialitatea Chirurgie, cadre științifico-didactice, medici chirurgi și alți invitați.

 

Valentin Voino-Iasenețki s-a născut în anul 1877, în orașul Kerci, Ucraina, chirurg, doctor în științe medicale. Până în anul 1917 - medic într-o serie de spitale de zemstvă din Rusia Centrală, mai târziu, medic-șef la Spitalul Municipal din Tașkent, profesor la Universitatea de Stat a Asiei Centrale.

La începutul anilor douăzeci s-a călugărit cu numele de Luca, hirotonisit episcop. A fost supus arestărilor și deportărilor administrative în repetate rânduri.

Valentin Voino-Iasenețki este autorul a 55 de tratate științifice de chirurgie și anatomie și a 10 volume de predici. Cea mai cunoscută carte a sa este „Chirurgia infecțiilor septice”, retipărită în trei ediții (1934, 1946, 1956), care este actuală  și utilizată de specialiștii în chirurgie.

Domnia Sa a fost ales membru de onoare al Academiei Teologice din Moscova și a fost distins  cu decorațiile „Premiul Hoinatski” al Universității din Varșovia (1916), „Crucea cu Diamante pe Potcap” de la Patriarhul Întregii Rusii (1944), medalia pentru „Muncă eroică în Marele Război pentru Apărarea Patriei” (1945), premiul „Stalin” clasa I pentru cărțile „Chirurgia infecțiilor septice” și „Rezecții tardive la rănile cu gloanțe ale articulațiilor” (1946).

Valentin Voino-Iasenețki s-a stins din viață la 11 iunie 1961 la Simferopol, Ucraina, în rang de Arhiepiscop de Crimeea și Simferopol.