Noutati:

ŞCOALA DE MANAGEMENT ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ

ANUNŢĂ
ADMITERE LA MASTERAT
ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT,
ANUL DE STUDII 2010 -2011


 Arhiva noutatilor

E-MAIL

Home

Home


Vineri, 6 noiembrie 2009, într-o atmosferă festivă, absolvenţilor celei de-a treia promoţii ai Şcolii de Management în Sănătate Publică le-au fost înmânate binemeritatele diplome de masterat în Managementul Sănătăţii Publice. La eveniment au participat cadrele didactice universitare, reprezentanţi ai Direcţiei Municipale de Sănătate, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi absolvenţii promoţiilor anterioare.

Festivitatea a fost deschisă de dl Ion Ababii, Rectorul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, care a menţionat rolul deosebit al implementării performanţelor şi abilităţilor formate pe parcursul acestor doi ani pentru medicina autohtonă. Domnul rector a mulţumit din numele Senatului Universităţii, dorind specialiştilor în Sănătate Publică să aibă parte de frumoase realizări în continuare.

Dl Oleg Lozan, Directorul ŞMSP, a felicitat absolvenţii cu finalizarea procesului de studii şi pentru eforturile depuse prin îmbinarea activităţilor profesionale şi a celor academice, exprimându-şi încrederea că această masă critică de persoane cu viziuni şi valori similare sunt forţa motrice pentru remanierile aşteptate în sistemul sănătăţii spre beneficiul poporului. Deja devenit tradiţional a fost momentul de premiere a celor mai sârguincioşi absolvenţi pentru performanţa deosebită.

Gabriela Ionaşcu, primul master în Managementul Sănătăţii Publice din mediul nemedical, dar care a excelat în cadrul acestei promoţii şi-a exprimat gratitudinea pentru posibilitatea şi deosebita plăcere de a învăţa în mediul intelectual creat în incinta şcolii, fiind convinsă că legăturile de prietenie şi colaborare formate vor avea continuitate.