Combaterea corupției

Lecții publice privind integritatea academică și combaterea corupției

Published: 26.10.2018

 

Combaterea corupției

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a desfășurat, în perioada 15-19 octombrie curent, prelegeri în contextul săptămânii anticorupție. Lecțiile publice cu genericul Integritatea instituțională și combaterea corupției, au fost adresate studenților din anul I de la toate facultățile universității noastre. În contextul Săptămânii anticorupție, studenţii-doctoranzi şi studenţii din anul VI au fost instruiți privind plagiarismul şi fraudarea academică.

Ion Banari, lector la Catedra de filosofie și bioetică a USMF „Nicolae Testemițanu”, a menționat că aceste prelegeri au drept scop informarea studenților privind integritatea academică și problemele generate de fenomenul corupției, precum și de a-i sensibiliza și de a le arăta care pot fi consecințele într-un mediu predispus spre corupție. „La nivel de instruire, acțiunea este extrem de necesară, deoarece arătăm tinerei generații că suntem preocupați de a întreprinde anumite acţiuni anticorupție, dar este necesar ca acestea să continue și la nivel practic, ca societatea să lupte împotriva acestui viciu social”, a precizat Ion Banari.

 

Ion Banari
Ion Banari

Anatol Eşanu, conferenţiar universitar la Catedra filosofie şi bioetică, a specificat că aceste lecţii sunt de real folos în relaţiile dintre profesori şi studenţi și viceversa. „Este important ca studenţii să cunoască că orice formă de corupere se sancţionează şi, în orice situaţie, să ţină cont de prevederile Codului Moral al Universităţii, în special studenţii din primul an de studii, care fac primii paşi în raporturile interuniversitare. Am ţinut, anterior, şi alte prelegeri, de ex. la Cursul de antropologie şi filosofie în medicină, unde am abordat o temă specială Etica şi morala, care a cuprins noţiuni generale și filosofice la acest subiect, astfel încât, având o pregătire preliminară în acest sens, studenţilor le-a fost mai uşor să înțeleagă care sunt consecinţele ce rezultă din implicarea în acte de corupție”, a adăugat Anatol Eşanu.

La rândul lor, studenţii au manifestat interes și au apreciat tematica acestor cursuri. „Am însuşit o lecţie pentru viaţă că trebuie să ţinem cont de ţinuta noastră morală, care, în viitoarea profesie de medic, este foarte importantă, pentru a fi demni și de a ne bucura de respectul pacienţilor”, a spus o studentă de la Facultatea de Stomatologie.

 

De asemenea, în data de 24 octombrie, la solicitarea administrației Universității, un reprezentant al Centrului Național Anticorupție a ținut o prelegere la tema „Combaterea fenomenului corupției în educație” pentru personalul administrativ, didactic, ştiinţifico-didactic şi auxiliar al instituției. Acesta a venit cu un mesaj de sensibilizare și informare privind  prevenirea factorilor de corupție în mediul public, dar și în cel academic. „Astăzi, în spiritul integrităţii şi intoleranţei faţă de fenomenul corupţiei, venim cu recomandări atât la nivel de instituție, cât şi la general, privind conduita și instituirea unor instrumente anticorupție în instituție. Standardul de integritate în învățământul superior este valabil pentru toate instituțiile de acest rang, iar scopul Centrului Național Anticorupție este de a ne uni eforturile comune pentru a lupta împotriva mecanismelor de combatere a acestui flagel”.

 Lecții publice privind integritatea academică și combaterea corupției
 Lecții publice privind integritatea academică și combaterea corupției
 Lecții publice privind integritatea academică și combaterea corupției
 Lecții publice privind integritatea academică și combaterea corupției
 Lecții publice privind integritatea academică și combaterea corupției
 Lecții publice privind integritatea academică și combaterea corupției
 Lecții publice privind integritatea academică și combaterea corupției
 Lecții publice privind integritatea academică și combaterea corupției
anticorupție
studenți străini
integritate
combatere
etică

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii