Evaluarea grantului global pentru educație în programul de Asistență medicală generală
- 67 vues
În perioada 8-12 octombrie curent, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemiţanu a fost vizitată de o delegație din Marea Britanie, reprezentată de profesorul John Philip, chirurg, doctor în științe medicale, membru al Clubului Internațional Rotary.
Vizita a avut loc în scopul evaluării grantului global pentru educație în programul de Asistență medicală generală la universitatea noastră. Reamintim că, în anul de studii 2018-2019, USMF „Nicolae Testemițanu” a lansat o nouă specialitate privind pregătirea asistentelor medicale cu studii superioare. Proiectul a fost realizat cu suportul consultativ al partenerilor de la Școala de Nursing din Greensboro a Universității din Carolina de Nord și al Asociației Americane din Nursing.
Vizita a fost întreprinsă, preponderent, pe efectuarea unui bilanț al activităților de implementare a programului de Asistență medicală generală. „Dorim să vedem impactul proiectelor susținute de Clubul Internațional Rotary asupra persoanelor care au primit acest suport și care este beneficiul lor”, a subliniat prof. John Philip.
Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calității și integrării în învățământ, a informat că ideea de dezvoltare a programului de Asistență medicală generală, în țara noastră, a apărut acum cinci ani, reieșind din Strategia Națională de Dezvoltare a Resurselor Umane în Sănătate, dar și din experiența internațională în acest domeniu. Până în anul curent, asistentele medicale erau pregătite la nivel de colegiu, iar introducerea acestei noi programe în învățământul superior medical din Republica Moldova presupunea anumite particularități: includerea unei noi specialități în Nomenclatorul specialităților; elaborarea curriculei; determinarea metodelor de evaluare a cunoștințelor, a numărului de discipline obligatorii și opționale; aprecierea criteriilor de selectare și admitere a viitorilor studenți ș.a.
Asistența tehnică și consultativă a partenerilor de la Școala de Nursing din Greensboro a fost cel mai important moment în inițierea acestui program, în special în procesul de planificare și implementare a curriculumului, dezvoltarea cursurilor, instruirea și antrenarea membrilor facultății. Ulterior, acest program definitivat a obținut autorizarea provizorie ca rezultat al evaluării externe de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, iar Guvernul Republicii Moldova a oferit 15 locuri bugetare pentru programul de Asistență medicală generală. În prezent se lucrează la definitivarea cadrului ocupațional pentru absolvenții acestei specialități.
Prof. John Philip şi-a exprimat bucuria pentru faptul că administrația Universității este recunoscătoare pentru suportul acordat de Clubul Internațional Rotary în dezvoltarea învățământului superior medical din Republica Moldova.
Clubul Internațional Rotary este o organizație ce prestează servicii de binefacere în 180 de țări ale lumii, ajutând peste un milion de persoane, iar 40 la sută din fondurile organizației sunt acordate pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate la nivel mondial.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii