alegerea rectorului 2019

Zi istorică pentru comunitatea USMF „Nicolae Testemițanu” care își alege un viitor rector

Published: 02.10.2019

Alegerea rectorului

Comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova își alege astăzi, 2 octombrie 2019, un nou rector al instituției, care va avea un mandat pentru următorii 5 ani.

Reprezentanții cu drept de vot fac alegerea pentru prosperarea Almei Mater, având speranța că Universitatea va purta, în continuare, titlul de instituție nobilă, cu un nume sonor în străinătate, ce se identifică prin calitate, excelență și performanță.

Alegerile se realizează prin vot universal, direct, secret și liber exprimat și se desfășoară în cadrul Secției de votare, amplasată în incinta Blocului didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 165), între orele 9:00-17:00.

În premieră, fiecare membru al comunităţii universitare cu drept de vot se prezintă personal în Secția de votare, se legitimează în baza buletinului de identitate, semnează prezenţa sa în lista respectivă, după care primeşte buletinul şi îşi exercită dreptul, individual, în cabină, prin aplicarea ştampilei de vot în dreptul unui singur candidat pentru care se optează, în coloana „Vot”.

Eugen TcaciucPreședintele Comisiei tehnice de organizare, Eugen Tcaciuc, a informat că în listele electorale sunt înscriși 957 de alegători. Acesta a anunțat că, până la ora 14:00, dreptul de vot a fost exercitat de 640 de alegători, rata de participare fiind de 67%.

La ora 17:00, președintele Comisiei va anunţa închiderea Secției de votare și inițierea numărării voturilor. 

Tot astăzi, în cadrul ședinței Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională (CDSI), preconizată pentru ora 19:00, președintele va prezenta rezultatele alegerilor prin: Raportul Comisiei și Procesul-verbal, întocmite în două exemplare originale, buletinele de vot, listele electorale și ştampilele utilizate în procesul votării, Procesul-verbal privind deschiderea votării, precum și formularele de înaintare a observatorilor la scrutin.

Potrivit Regulamentului privind modul de alegere a rectorului USMF „Nicolae Testemițanu”, CDSI va declara învingător candidatul care va obține majoritatea simplă a voturilor (50%+1), în condiţiile participării la vot a unui număr de electori de cel puţin 2/3 din numărul electoratului academic cu drept de vot.

În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu va obţine majoritatea simplă a voturilor, va fi organizat, în termen de cel mult 14 zile, un al doilea tur de votare, la care vor participa primii doi candidaţi care au obținut cele mai multe voturi în primul tur de scrutin. 

Noul rector va fi confirmat în post, în baza rezultatelor alegerilor, prin ordinul fondatorului - Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a Republicii Moldova, în termen de cel mult 3 luni.

Reamintim că concursul la postul de rector a fost lansat în data de 8 august curent, de către Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională, care a declarat eligibili toți cei şapte candidați înscrişi în cursă.

Mai multe fotografii de la eveniment vedeți pe: https://www.facebook.com/pg/usmf.md/photos/?tab=album&album_id=2625757337476670

 

Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
Alegerea rectorului USMF
USMF
rector
alegeri rector USMF
alegerea rectorului
candidați electorali
electorat academic
comunitatea academică
scrutin

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii