Emil Ceban

Profesorul Emil Ceban a fost ales rector al USMF „Nicolae Testemițanu”

Published: 03.10.2019

Emil Ceban Profesorul Emil Ceban, doctor habilitat în științe medicale, este noul rector ales de către comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Domnia Sa a obținut mandatul pentru următorii 5 ani, ca rezultat al desfășurării primului tur al scrutinului din 2 octombrie 2019, fiind votat de 541 de electori, ceea ce constituie 61,76% din numărul total al participanților la procesul de alegere.

Potrivit Raportului Comisiei tehnice de organizare a alegerilor rectorului USMF „Nicolae Testemiţanu”, prezentat Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională (CDSI) de către președintele Comisiei Eugen Tcaciuc, la scrutin au participat 876 de electori din numărul total de 957 de alegători incluşi în Lista electorală de bază, ceea ce depășește 2/3 din numărul total al electoratului academic. Astfel, rata de participare la alegerile rectorului a fost de 91,5%. Studenții și-au exercitat dreptul de vot în proporție de 90,7 la sută. 

Cei șapte concurenți electorali au acumulat un număr de voturi, după cum urmează: Emil Ceban - 541, Mihail Gavriliuc - 145, Evghenii Guțu - 60, Olga Tagadiuc - 57, Ghenadie Curocichin - 26, Grigore Zapuhlîh - 21, Anatolie Vișnevschi - 19. Numărul de voturi valabile exprimate constituie 869, iar 7 buletine de vot au fost declarate nevalabile. Menționăm că în Lista electorală suplimentară nu a fost înregistrat niciun alegător. Întregul proces de alegere a rectorului a fost monitorizat de 6 observatori.

Ca rezultat al audierii Raportului Comisiei şi în baza Procesului-verbal privind rezultatele numărării voturilor din 2 octombrie 2019, Consiliul pentru dezvoltare strategică instituţională, prin Decizia nr. 7 din 2.10.2019, a validat procesul electoral și a constatat alegerea rectorului USMF „Nicolae Testemiţanu” în urma rezultatelor primului tur de scrutin.

Consiliul l-a declarat rector ales pe dl Emil Ceban, pentru care au votat 61,76% din numărul de alegători participanţi la votare. 

În următoarele două zile, preşedintele CDSI va comunica Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale despre rezultatele alegerii rectorului Universității şi va transmite autorităţii fondatoare: Decizia CDSI de constatare a rezultatelor procesului de alegere a rectorului USMF „Nicolae Testemiţanu”; Procesul-verbal privind rezultatele numărării voturilor din 2 octombrie 2019 și dosarul dlui Emil Ceban - rector ales de către comunitatea universitară cu drept de vot.

Noul rector urmează a fi confirmat în post, în baza rezultatelor alegerilor, prin ordinul Ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, în termen de cel mult 3 luni.

În finalul ședinței CDSI, președintele Consiliului, Nicolae Sadovei, a evidențiat ținuta academică a comunității universitare, participante la întregul proces electoral, relativ nou pentru Republica Moldova. „Astăzi, comunitatea USMF „Nicolae Testemițanu” a dat dovadă de atitudine, responsabilitate și maturitate prin prezența masivă la vot. Sunteți un model pentru toate instituțiile de învățământ superior, dar și pentru întreaga țară”, a constatat Nicolae Sadovei.

Aducem sincere felicitări tuturor candidaților înscriși în concursul pentru postul de rector al universității noastre, exprimând admirație și apreciere pentru inițiativă și curajul de care au dat dovadă în această competiție democratică.

Pentru noul rector ales, profesorul Emil Ceban, obținerea acestei înalte și demne funcții confirmă calitățile Domniei Sale de manager vizionar, competențele profesionale și dragostea enormă pentru oameni. Îi dorim mari succese în realizarea tuturor dezideratelor incluse în Programul său managerial pentru următorii cinci ani și în implementarea politicilor educaționale moderne. Sperăm să-și mențină verticalitatea, demnitatea și integritatea în promovarea valorilor academice ale USMF „Nicolae Testemițanu” și ale sistemului național de sănătate. 

În același context, felicităm electoratul academic, dar și întreaga comunitate universitară. Vivat Alma Mater!

Reamintim că concursul la postul de rector a fost lansat în data de 8 august 2019, de către CDSI, care, după expirarea perioadei de depunere a dosarelor, i-a declarat eligibili pe toți cei şapte candidați electorali înscrişi în cursă.

Potrivit Regulamentului privind modul de alegere a rectorului USMF „Nicolae Testemițanu”, învingător este declarat candidatul care a obținut majoritatea simplă a voturilor (50%+1), în condiţiile participării la vot a unui număr de electori de cel puţin 2/3 din numărul electoratului academic cu drept de vot. 

 

Mai multe informații despre rectorul ales găsiți în CV-ul dlui Emil Ceban sau accesați Programul managerial Tradiție, Calitate, Inovații.

 

rectorul Emil Ceban
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
rectorul Emil Ceban
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
alegerea rectorului
usmf
alegeri rector USMF
Emil Ceban
rector ales
electorat academic
rezultate alegeri

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

URMĂRIȚI-NE

Comentarii