Conferința internațională „Sănătatea, Medicina și Bioetica în societatea contemporană: studii inter și pluridisciplinare”
- 299 vues
În zilele de 8 și 9 noiembrie 2019, la Chişinău, va avea loc Conferința ştiințifică internațională „Sănătatea, Medicina și Bioetica în societatea contemporană: studii inter și pluridisciplinare”, ediția a II-a. Forumul este organizat de către Catedra de filosofie și bioetică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Centrul Național de Bioetică din Republica Moldova, Asociația pentru Filosofie din Republica Moldova, în cadrul proiectului instituțional „Promovarea și implementarea practică a Bioeticii medicale în Republica Moldova”.
Ședința de inaugurare va avea loc în Sala de conferințe nr. 205, etajul II, Blocul didactic central al Universității (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), cu începere de la ora 11:00.
La eveniment vor fi abordate subiecte actuale din diverse domenii ale științei și filosofiei, ce relevă problemele sănătății umane în condițiile societății din prima jumătate a secolului al XXI-lea şi vor fi reflectate valorificările științifice recente din domeniu. Rapoartele vor fi prezentate la trei secții: Medicina și societatea între realizări și probleme presante; Cadrul spiritual și asigurarea calității vieții, bunăstării și siguranței în sănătate; Viața și sănătatea omului contemporan din perspectivă multidimensională.
La conferință vor participa specialiști notorii din țară și de peste hotare.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii