Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare
- 680 vues
Comunitatea științifică din Republica Moldova sărbătorește anual, în data de 10 noiembrie, Ziua Științei, eveniment marcat în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare.
Proclamată la 2 noiembrie 2001 și celebrată pentru prima dată la 10 noiembrie 2002, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), această sărbătoare are drept scop evidenţierea rolului primordial al științei în dezvoltarea durabilă a întregii societăți, promovarea solidarităţii naţionale şi internaţionale şi atragerea atenţiei asupra provocărilor cu care se confruntă domeniul respectiv.
Cu acest prilej, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” adresează felicitări cordiale şi urări de sănătate, perseverență și bunăstare tuturor persoanelor care se dedică necondiţionat pentru progresul ştiinţei în Republica Moldova și pentru integrarea acesteia în spațiul de cercetare internațional. Să fiţi călăuziţi de gândire critică pentru a genera idei creatoare, capabile să dezvolte şi să promoveze ştiinţa - atât de indispensabilă pentru o societate modernă.
La mulți ani, stimați membri ai comunității științifice!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii