USMF „Nicolae Testemițanu” nu va majora taxele de studii pentru anul universitar 2020-2021
- 2540 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va menține neschimbate taxele de studii pentru anul universitar 2020-2021 atât pentru studenții autohtoni, cât și pentru cei din străinătate. O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința Senatului universitar din data de 28 mai 2020.
Victoria Craveț, prorector pentru activitate economico-financiară a USMF „Nicolae Testemițanu”, a menționat că decizia respectivă a fost determinată de starea de urgență instituită la nivel național și de situația pandemică din lume, precum și de criza economică din țară.
Astfel, pentru cetățenii moldoveni, mărimea taxelor pentru studii superioare integrate la programul Medicină va constitui 30,1 mii lei, la Farmacie - 30,5 mii lei și la Stomatologie - 31,7 mii lei. Nemodificate rămân și taxele suplimentare pentru utilizarea manoperelor practice la specialitatea Stomatologie: pentru anul I - 3 500 de lei, anul II - 4 200 de lei, anul III - 5 300 de lei, anul IV - 5 600 de lei și anul V - 5 900 de lei. Taxa pentru studii superioare de licență la programul Optometrie rămâne 32,2 mii lei, aceeași fiind stabilită și pentru noua specialitate Tehnologie radiologică, iar la Asistență medicală generală - de 19,3 mii lei, similară și pentru noul program de studii Sănătate publică.
La fel, prin decizia Senatului universitar, au fost stabilite taxele de studii pentru programe superioare de masterat în Sănătate publică - în mărime de 16,5 mii lei, iar pentru programele superioare de doctorat: în anul I - 18,7 mii lei și în anul II - 15,7 mii lei. Taxele pentru studii postuniversitare de rezidențiat vor constitui: pentru Medicină și Farmacie - a câte 27,4 mii lei, pentru Stomatologie - 30,8 mii lei (inclusiv pentru manopere practice - 3 400), iar pentru studii postuniversitare prin secundariat clinic la Medicină - 27,4 mii lei.
Taxa de înscriere la concursul de admitere, pentru studii superioare de licență și integrate, la fel, rămâne neschimbată - în mărime de 50 de lei, iar pentru rezidențiat, secundariat clinic și doctorat - 100 de lei. Notăm că sunt scutiți de plata taxei de înscriere la concurs candidaţii cu statut de copii rămaşi fără ocrotire părintească și cei cu grad de dizabilitate sever şi accentuat.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii