USMF „Nicolae Testemițanu” lansează un nou program de studii de licență - Sănătate publică
- 1983 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va lansa în acest an un nou program de studii superioare de licență în Sănătate publică. Guvernul a decis, în data de 10 iunie curent, reducerea de la 6 la 4 ani a duratei de studii pentru formarea acestor specialiști, ca urmare a modificării conceptului specialității din „Medicină preventivă” în „Sănătate publică”.
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a menționat, în ședința executivului, că aceasta este o cerință a Procesului de la Bologna, dar și o recomandare a Asociației Europene a Universităților și ale Agenției pentru Acreditare a Educației în Sănătate Publică.
Prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitatea didactică la USMF „Nicolae Testemițanu”, a specificat că, dacă anterior erau pregătiți specialiști în Medicină preventivă, cu studii superioare integrate, cu durata de 6 ani de studii, începând cu anul curent vor fi formați licențiați în Sănătatea publică cu durata de studii de 4 ani. După finalizarea studiilor, licențiații în Sănătate publică vor putea, concomitent, să se angajeze la lucru în cadrul centrelor de sănătate publică sau în calitate de manageri în domeniul sănătăţii, precum și să urmeze studiile de masterat.
Potrivit prorectorului, perioada de studii pentru obținerea licenței în Sănătate publică a fost stabilită de 4 ani, pentru că atât planurile de învățământ, cât și conceptul de studiere se diferențiază de cele pentru specialitatea Medicină preventivă. „Specialistul în Sănătatea publică are un spectru mai extins de activitate: sănătatea mediului, siguranța sanitar-epidemiologică a populației, nutriția, demografia, problemele ce țin de medicină socială etc.”, a adăugat profesorul Olga Cernețchi.
Absolvenții programului Sănătate publică pot activa atât în mod autonom, cât și în echipă, în cadrul: Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, instituțiilor medico-sanitare publice și private, instituțiilor de învățământ, ONG-urilor, administrației publice locale, instituțiilor de cercetare etc.
De menționat că asemenea programe de studiu, ciclul I, cu durata de 3-4 ani, și obținerea gradului de licențiat în Sănătate publică există în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană: Lituania, Letonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Germania ș.a.
Conform datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, până în anul 2025 va fi necesar un număr de 200 de de specialiști cu studii superioare în Sănătate publică.
Foto credit: MSMPS
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii