Activitatea Universității în anul de studii 2020-2021, în condițiile pandemiei COVID-19
- 2282 vues
Un raport privind activitatea instituției în anul de studii 2020-2021, în condițiile pandemiei COVID-19, și măsurile întreprinse pentru prevenirea răspândirii coronavirusului de tip nou, a fost prezentat de către rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, în cadrul ședinței Senatului din 26 august, care s-a desfășurat în regim on-line.
Președintele a deschis ședința cu un minut de reculegere în memoria regretaților profesori: Maria Smișnoi, Vladimir Hotineanu, Tatiana Pasenco, Alic Darii, Gavril Boian, Valentin Topalo și a laborantului Ion Parii, pe care comunitatea universitară i-a pierdut pe parcursul anului universitar 2019-2020.
În perioada de referință, reieșind din evoluția situației epidemiologice, a hotărârilor, a dispozițiilor și a ordinelor autorităților naționale, în scopul asigurării securității sănătății și vieții beneficiarilor de studii și a angajaților Universității, au fost emise 18 ordine interne cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii noului tip de coronavirus (COVID-19), desfășurarea procesului didactic și de reglementare a regimului de muncă al salariaților, elaborarea protocolului clinic cu privire la diagnosticul și tratamentul COVID-19 și fortificarea capacităților și a aptitudinilor profesionale ale personalului medical antrenat în asigurarea asistenței medicale pacienților suspecți/confirmați cu COVID-19. În acest sens, au fost elaborate și aprobate: Planul de protecție a angajaților și de prevenire a riscurilor de infecție cu noul tip de coronavirus (COVID-19), Instrucțiunea de securitate și sănătate în muncă în legătură cu apariția riscului de îmbolnăvire cu noul tip de coronavirus, Instrucțiunea cu privire la măsurile antiepidemice aplicate în cazul studenților și medicilor-rezidenți care prezintă forme clinice de IRVA sau care au fost în contact cu o persoană suspectă/confirmată cu COVID-19. Totodată, în Campusul studențesc, a fost deschis un punct medical provizoriu și Linia verde universitară 062 017 017.
Rectorul a accentuat că în perioada de pandemie, procesul didactic la toate etapele de predare, învățare și evaluare s-a desfășurat de la distanță. Pe platforma Sistemului Informațional de Management Universitar (SIMU) a fost dezvoltat modulul „Cursuri live”; au fost elaborate „Ghidul pentru crearea și difuzarea prelegerilor on-line” și diverse materialele didactice în format PDF și prezentări PowerPoint, care au fost plasate pe site-ul Universității și în SIMU. În procesul de instruire și evaluare on-line, au fost aplicate diverse platforme electronice: SIMU, Moodle, Google Classroom, Google Meet, ZOOM, Skype, Messenger, Viber, Facebook, e-mail ș.a. Rectorul a subliniat faptul că instruirea on-line, care a fost realizată în proporție de 100% la studenții autohtoni și 90 la sută la cei internaționali, nu permite în deplină măsură însușirea deprinderilor practice și acumularea abilităților clinice necesare viitorilor medici și farmaciști. În acest an, examenul de absolvire la toate programele de studii s-a realizat, în exclusivitate, prin susținerea on-line a tezei de licenţă. De asemenea, în premieră, Promoția 2020 de medici și farmaciști au depus Jurământul de la distanță.
În același timp, profesorii de la catedrele universitare de profil au elaborat mai multe protocoale și ghiduri clinice, ce au fost aprobate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS): Protocolul clinic național provizoriu „Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”, modificat recent conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS); Ghidul practic „Managementul complicațiilor severe cauzate de infecția provocată de coronavirus (COVID-19)”; Protocolul clinic standardizat pentru medicii de familie privind infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19).
Rectorul a menționat că, în toată această perioadă, toate documentele interne (ordine, dispoziții, planuri de acțiuni și instrucțiuni ș.a.) și externe (ordine, circulare, dispoziții, hotărâri ș.a.), au fost aduse la cunoștință comunității universitare prin intermediul adreselor de e-mail de tip instituțional, site-ului Universității, SIMU și prin distribuirea materialelor informative cu privire la măsurile de prevenire a COVID-19 pe rețelele de socializare. Instituția a raportat zilnic Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și MSMPS despre situația epidemiologică în Universitate și despre măsurile de profilaxie a infecției cu noul tip de coronavirus.
„Resursele umane sunt cele mai importante, iar obiectivul primordial este remunerarea muncii, motivarea și stimularea personalului universitar, precum și informatizarea tuturor direcțiilor de activitate ale Universității: didactică, de cercetare, clinică, admitere, administrativă, financiară etc. Ca urmare a situației epidemiologice create, a apărut necesitatea de reorganizare a unor subdiviziuni universitare și de optimizare a statelor de personal, în scopul îmbunătății procesului educațional”, a declarat rectorul.
Potrivit raportului, finanțarea instituțională a proiectelor de cercetare (27) din contul Bugetului de stat ce urma să fie acordată conform prevederilor legale se estima la 13,4 milioane lei. Diferența nealocată constituie cca 11,3 mln lei (84%). Astfel, suma totală a contribuției Universității din contul resurselor proprii în valoare de 11,3 mln lei se echivalează cu suma neacoperită din contul finanțării instituționale a proiectelor de cercetare.
Pentru acoperirea orelor suplimentare achitate prin plata cu ora în perioada celor 8 luni ale anului 2020 au fost utilizate mijloace financiare în sumă totală de peste 11 milioane lei (cca 5,8 mln lei din contul mijloacelor bugetare și 5,3 mln lei din contul resurselor proprii).
O altă problemă abordată a fost ratarea veniturilor din cauza sistării parțiale sau totale a activității mai multor subdiviziuni universitare, reevaluarea planului de achiziții, stoparea sau anularea unor proceduri de achiziție a bunurilor și a serviciilor ș.a. Astfel, reieșind din situația epidemiologică, mai multe subdiviziuni universitare nu și-au putut desfășura activitatea la potențialul maxim, fapt ce a dus la nerealizarea planului de venituri, înregistrând pierderi financiare de cca 12 milioane lei. Astfel, suma veniturilor acumulate nu a acoperit cheltuielile, fapt ce a impus o contribuție a Universității de cca 11,5 mln lei.
De asemenea, s-au înregistrat datorii la capitolul taxe de studii și de cazare în valoare de 2,5 milioane lei, cu toate că, prin deciziile Senatului universitar și a Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională, taxele de studii nu au fost majorate. Totodată, există un risc major de nerealizare a Planului de admitere la studii a studenților internaționali, ce poate cauza un deficit financiar estimativ de circa 11,4 milioane lei.
În revistă au fost trecute și unele măsuri preconizate pentru anul 2020-2021: majorarea cu 30% a sporului lunar pentru activitatea curativă, începând cu 1 septembrie 2020; evaluarea în continuare a activității subdiviziunilor universitare prin misiuni de audit; optimizarea statelor la categoria personal administrativ și de suport; evaluarea activității personalului didactic pe norma didactică stabilită pentru anul de studii, pe compartimente separate: activitate didactică, metodică, de cercetare; modificarea tabelului de pontaj electronic cu evidența diferențiată a orelor pe tipuri de activități și moratoriu pe angajări de la 1 septembrie curent.
Profesorul Ceban a subliniat rolul specialiștilor universitari care activează în instituțiile medico-sanitare, în prima linie de luptă cu COVID-19 (113 medici specialiști - cadre științifico-didactice și 208 medici rezidenți) în organizarea cursurilor de instruire pentru personalul medical din țară, dar și aportul studenților (cca 300), implicați în activități de voluntariat și a celor angajați în calitate de asistenți medicali (470).
„Suntem recunoscători tuturor colegilor noștri, medicilor-rezidenți și studenților care acordă asistență medicală populației și oferă suport prin diverse acțiuni de voluntariat. Suntem mândri că am format specialiști calificați și Vă mulțumim că dați dovadă de profesionalism, responsabilitate socială, devotament și dăruire de sine în această perioadă complicată”.
Rectorul a transmis felicitări personalului universitar (27 de persoane) - apreciat cu diverse distincții de stat, cu prilejul Zilei Lucrătorului Medical și a Farmacistului. Cu aceeași ocazie, administrația Universității a acordat diplome de onoare și de recunoștință la 49 de cadre profesoral-didactice, la 672 de studenți și la 326 de medici-rezidenți, implicați în lupta cu COVID-19.
Totodată, au fost menționați și reprezentanții Universității care s-au învrednicit de Premiul Național-2020 în domeniul medicinei - 8 cadre științifico-didactice.
Președintele Senatului și-a încheiat raportul cu un mesaj de felicitare cu prilejul sărbătorilor naționale și începutul noului an de studii, și a reamintit despre evenimentele importante ce urmează, îndemnând membrii comunității universitare să participe activ la lucrările Congresului internațional pentru studenți și tineri medici MedEspera 2020 (24-26 septembrie) și la cele ale Congresului consacrat aniversării a 75-a de la fondarea USMF „Nicolae Testemițanu” (20-23 octombrie), ce se vor desfășura on-line.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii