Dezvelirea bustului profesorului universitar Roman Coșciug
- 369 vues
Aleea savanților și medicilor iluștri din Chişinău a fost completată, în data de 22 octombrie curent, cu bustul unui eminent reprezentant al învățământului superior medical și al sistemului autohton de sănătate - profesorul universitar Roman Coșciug. Acțiunea se înscrie în Planul de manifestări consacrate celor 75 de ani de la fondarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.
Rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul universitar Emil Ceban, a menționat, în deschiderea festivității, că în istorie sunt înscrise numele personalităților notorii înzestrate cu calități intelectuale deosebite, care au constituit nucleul și pilonii de rezistență ai învățământului superior medical și ai sistemului de sănătate din Republica Moldova, și au contribuit la dezvoltarea științei și a asistenței medicale specializate, la menținerea și multiplicarea tradițiilor țării, inclusiv ale Almei Mater. Printre aceste personalități remarcabile se numără și profesorul universitar Roman Coșciug, care, pe parcursul unui sfert de secol, a fost șef al Catedrei de terapie nr. 1 a Facultății de Perfecționare a Medicilor.
„Am înveșnicit numele profesorului Roman Coșciug, alături de alți înaintași - dascăli și promotori ai Universității. Acest eveniment de suflet rămâne un model pentru viitoarele generații de a cinsti predecesorii, precum și o călăuză în descoperirea tainelor medicinei”, a accentuat rectorul Ceban.
Profesorul universitar Liliana Groppa, șefa Disciplinei de reumatologie și nefrologie, Departamentul Medicină Internă, a remarcat că Roman Coșciug a fost o personalitate notorie al serviciului medical internistic, personal cunoscându-l în perioada efectuării secundariatului clinic. „A fost o persoană foarte muncitoare, un îndrumător care avea un cuvânt bun pentru toți, iubitor de oameni, un pedagog cu literă mare și un bun familist”. Potrivit Lilianei Groppa, grație mentorului său, a fost fondat serviciul reumatologic în țară și deschisă prima Secție de reumatologie. „Aici va fi locul unde ne vom putea reîntâlni pentru a ne aminti de tradițiile frumoase cultivate de către Domnia Sa și unde ne vom da darea de seamă pentru ceea ce am realizat”, a menționat profesorul.
„Nasc și la Moldova oameni, vorba cronicarului. Județul Soroca a dat țării și lumii o serie de personalități notorii, printre care și Roman Coșciug. Clinicianul stăpânea bine meseria, iar activitatea pedagogică era conjugată cu cazurile clinice din viața sa profesională, care aduceau beneficiu medicilor din republică”, a specificat o altă discipolă - profesorul Minodora Mazur.
Un omagiu pentru regretatul profesor Coșciug a adus și asistentul universitar Lealea Chiaburu: „Noi trecem prin timp și doar omul este în stare, prin chibzuință, efort, dăruire și omenie să-și realizeze scopul și planurile propuse în viață, iar profesorul Roman Coșciug a fost o personalitate cunoscută și apreciată atât de șefi, cât și de colegi și de pacienți, din republică și de peste hotare”.
La rândul său, sculptorul Veaceslav Jiglițchi, autorul bustului, a mulțumit administrației Universității pentru încredere în realizarea acestui proiect de proporții - Aleea savanților și medicilor iluștri, începând cu anul 2015, unde se regăsesc busturile celor mai marcante personalități ale medicinei și farmaciei autohtone, care au contribuit la dezvoltarea învățământului superior medical și a sistemului național de sănătate.
La eveniment au participat reprezentanții echipei administrative a Universității, membrii familiei regretatului profesor, cadre didactice, studenți și medici-rezidenți.
Roman Coșciug s-a născut la 16 octombrie 1924 în satul Stoicani, raionul Soroca, într-o familie de agricultori. După absolvirea școlii din satul natal și a Gimnaziului tehnico-agronomic, în 1943 a fost înrolat în armată și trimis pe front, în Belarus. În aprilie 1945, la asaltul Berlinului, a fost rănit grav și până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial s-a aflat la tratament în Germania, Polonia, ulterior, în orașul Saratov, Federația Rusă.
A revenit la baștină în 1946, invalid de război, decorat cu mai multe distincții de stat. Din luna septembrie a aceluiași an a fost angajat ca învățător în Școala din Cerencov, Soroca.
În 1947 a fost admis la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău. După absolvire, în perioada 1952-1955, și-a continuat studiile în secundariatul clinic la Catedra de terapie de spital. În 1955, a fost angajat în calitate de asistent la aceeași catedră. Concomitent, a desfăşurat o fructuoasă activitate ştiinţifică încununată cu susţinerea tezei de doctor în științe medicale, în 1957, și conferirea titlului ştiinţifico-didactic de conferenţiar, în 1962. Pe parcursul anilor, a acumulat cunoștințe și abilități practice, și-a perfecționat măiestria profesională și cea pedagogică, evoluând de la conferențiar, profesor, până la șef de catedră - funcție exercitată în perioada 1964-1987.
Profesorul Roman Coșciug a fost un iscusit pedagog și clinician, talentat savant şi experimentat manager, fiind înalt apreciat de către comunitatea medicală din republică, dar şi din fosta Uniune. Este autorul a peste 140 de lucrări ştiinţifice şi metodico-didactice, inclusiv monografii, articole şi alte publicaţii valoroase. Sub egida Domniei Sale au fost susţinute 4 teze de doctor în științe medicale.
Profesorul Roman Coșciug a fost specialist principal în probleme de medicină internă al Ministerului Sănătăţii, președinte al societăților științifice republicane ale interniștilor și reumatologilor, membru în administrația societăților științifice unionale a interniștilor și reumatologilor - funcţii pe care le-a onorat cu demnitate și abnegație.
Pentru merite deosebite în activitatea sa multilaterală și complexă, profesorul universitar Roman Coșciug a fost decorat cu insigna „Eminent al Ocrotirii Sănătății”. A decedat la 25 februarie 1999.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii