Lansarea Programului-cadru pentru cercetare și inovare Horizon Europe - 2021-2027

Published: 19.02.2021

 

Horizon EuropeComisia Europeană a lansat oficial, în luna februarie 2021, Programul-cadru pentru cercetare și inovare Horizon Europe pentru perioada 2021-2027, cu un buget total de 95,5 miliarde euro: https://ec.europa.eu/info/horizon-europe_en

Obiectivele Programului sunt: consolidarea bazelor științifice și tehnologice ale UE și ale spațiului european de cercetare (ERA); stimularea capacității de inovare și competitivitate și a creării locurilor de muncă din Europa; îndeplinirea priorităților cetățenilor și susținerea modelului și a valorilor socio-economice. Obiectivele respective pun accent pe crearea impactului sau a Acordului verde european, pe tranziția digitală și a durabilității, precum și pe recuperarea după criza provocată de noul tip de coronavirus.

Configurația Programului Horizon Europe se va baza pe 3 piloni interconectați:

· sprijinul excelenței științifice prin realizarea acțiunilor prevăzute de Consiliul European de Cercetare, Marie Sclodowska Curie și infrastructurile de cercetare;

· susținerea cercetărilor în care sunt abordate provocări din societate și tehnologii informaționale în domenii precum: sănătatea, securitatea, clima, energia, resursele naturale, incluse în 6 clustere principale;

· intensificarea inovării prin instituirea Consiliului European pentru Inovare.

Cei trei piloni vor fi susținuți de activități pentru a consolida spațiul european al cercetării.

Primul Plan strategic pentru implementarea Programului Horizon Europe, perioada 2021-2024, este accesibil pe: https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/research_and_innovation/strategy_on_research_and_innovation/documents/ec_rtd_orientations-he-strategic-plan_122019.pdf.

Programele de lucru pentru fiecare temă din configurația Horizon Europe vor fi publicate în luna aprilie 2021 și vor conține descrierea apelurilor lansate pentru anii 2021-2022. 

Actualmente sunt disponibile versiunile preliminare ale programelor de lucru pentru:

Pilonul 1 – Excelență în cercetare:

-          Consiliul European de Cercetare (ERC) 

-          Acțiuni Marie Sclodowska Curie (MSCA) 

-          Infrastructură de cercetare europeană 

 

Pilonul 2 – Provocări globale:

-          Cluster 1: Sănătate 

 Programul preliminar de lucru pe domeniul Sănătate pentru perioada 2021-2022 este anexat.

-          Cluster 2: Cultură, creativitate, societăți inclusive 

-          Cluster 3: Securitate civilă pentru societate 

-          Cluster 4: Digitalizare, industrie și spațiu 

-          Cluster 5: Climă, energie și mobilitate 

-          Cluster 6: Produse alimentare, biotehnologii, resurse naturale, agricultură și mediu 

 

Pilonul 3 – Europa inovativă:

-          Consiliul European pentru Inovare (EIC) 

Acțiuni transversale:

-          Răspândirea excelenței și extinderea participării 

Clusterul Sănătate se axează pe promovarea sănătății și a bunăstării europenilor ca unul dintre obiectivele centrale ale politicilor și a programelor Uniunii Europene. Acțiunile de cercetare și inovare în cadrul acestui cluster vor fi esențiale pentru a aborda provocările legate de sănătate prin avansarea cunoștințelor și a capacităților, îmbunătățirea înțelegerii despre sănătate și boli, dezvoltarea soluțiilor metodologice și tehnologice inovatoare pentru a gestiona mai bine sănătatea și bolile. De asemenea, acest cluster este orientat spre proiectarea abordărilor durabile pentru transformarea digitală și furnizarea de servicii de sănătate și îngrijire integrate, centrate pe persoane și echitabile, cu accesibilitate îmbunătățită și rezultate în materie de sănătate, susținute de inovații bazate pe nevoi și lanțuri de aprovizionare fiabile în Europa.

Pentru informații suplimentare, consultați proiectul Programului de lucru pentru anii 2021-2022, prioritatea Sănătate.

Mai multe despre programul Horizon Europe găsiți pe:  https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/research_and_innovation/strategy_on_research_and_innovation/presentations/horizon_europe_ro_investim_pentru_a_ne_modela_viitorul.pdf

Informația privind apelurile lansate în cadrul Programului Horizon Europe este disponibilă pe platforma Comisiei Europene Funding and Tender Portal: https://ec.europa.eu/info/funding-tenders/opportunities/portal/screen/programmes/horizon

Horizon Europe
USMF
Horizon Europe
Comisia Europeană
UE
cluster
program
cercetare
inovare

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii