Echipa de volei feminin a USMF „Nicolae Testemițanu” - dublă campioană
- 304 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a devenit dublă campioană la volei feminin printre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. Echipa noastră a obținut o victorie extraordinară, pentru al doilea an consecutiv, la Universiada Republicană la Volei Feminin, desfășurată la Chișinău, în perioada 15-20 februarie curent.
Selecționata feminină de volei a USMF „Nicolae Testemițanu” și-a menținut întâietatea incontestabilă prin cinci victorii consecutive, surclasând echipele: Academiei de Studii Economice - cu scorul de 3:0, Universității de Stat din Moldova - cu 3:0, Universității de Stat de Educație Fizică și Sport - cu 3:0, Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne - cu 3:0 și Universității Tehnice din Moldova - cu 3:1.
Tinerelele și curajoasele mediciniste care au făcut tot posibilul ca trofeul să rămână și anul acesta la universitatea noastră sunt: Adina Pleșca - căpitanul echipei, Inga Ceaglei, Maria Ghimciuc, Andriana Șindirinschi, Maria-Magdalena Pojoga, Tatiana Bădărău, Sofia Gavriușenco, Mădălina Triboi, Ana Nicolaev, Eugenia Muzîca, Victoria Cîrpac, Diana și Daniela Zaharco.
Antrenoarea echipei feminine de volei a USMF „Nicolae Testemițanu”, Iulia Popova - cea fără de care sportivele nu ar fi ajuns la aceste performanțe, a menționat că discipolele sale au demonstrat un joc frumos și că nimeni nu le-a putut sta în cale pentru a le stopa avântul, ele având un scop bine determinat - de a lupta cu ardoare pentru titlul de campioană. „A fost un minunat prilej de a demonstra că tinerii mediciniști sunt perseverenți și ambițioși, și le reușesc pe toate”, a afirmat trainerul.
Competiția s-a desfășurat la Complexul Sportiv Universitar din Campusul studențesc al USMF „Nicolae Testemițanu”. Suporterii nu au avut posibilitatea să asiste la meciuri din cauza situației epidemiologice din țară, dar, în premieră, acestea au fost transmise live pe pagina de Facebook a Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova.
Exprimăm sincere felicitări reprezentantelor echipei noastre de volei - frumoase, inteligente și talentate! Le dorim fetelor multă sănătate și mari succese. Sperăm să ne bucure, și în continuare, cu volei de calitate, pe care îl admirăm de-a lungul anilor. Vivat, Crescat, Floreat!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii