Procesul educațional va continua în regim on-line
- 920 vues
Procesul de studii la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va continua pe parcursul lunii curente, exclusiv, în regim on-line. Departamentul Didactic și Management Academic a emis în acest sens o dispoziție cu privire la realizarea procesului educațional în perioada 1-30 aprilie 2021.
Olga Cernețchi, prim-prorector, prorector pentru activitatea didactică, a subliniat, în cadrul ședinței Consiliului de administrație din data de 31 martie curent, că regimul de studii on-line se impune ca urmare a realităților pandemice, precum și în contextul declarării stării de urgență la nivel de țară.
Prorectorul a menționat că proiectul acestei decizii a fost consultat cu decanii și prodecanii facultăților, dar și cu șefii de catedră, luându-se în considerare și faptul că procesul de vaccinare a mediciniștilor, dar și a cadrelor didactice este la etapa incipientă. Astfel, în urma discuțiilor s-a stabilit că varianta optimă de continuare a studiilor este cea on-line, cu excepția anului VI de la Facultatea de Medicină și anului V de la facultățile de Farmacie și Stomatologie. În prezent acești studenți efectuează practica de stat - etapă obligatorie în Planul de învățământ.
Rectorul Emil Ceban a susținut dispoziția DDMA și a declarat că starea epidemiologică se agravează, situația de criză este inevitabilă, iar instruirea on-line este obligatorie. În context, rectorul s-a adresat decanilor și prodecanilor să monitorizeze cu responsabilitate organizarea și desfășurarea procesului didactic pentru a reuși încheierea anului de studii cu brio.
Conform Calendarului academic, studenții vor avea vacanță de Paște în primele 10 zile ale lunii mai, iar din 11 mai vor reveni la ore. În acest fel, studenții din anii I-III vor finaliza studiile la 4 iunie 2021, iar cei din anii IV-V de la Facultatea de Medicină nr. 1 vor încheia anul de învățământ la 4 iulie.
Studiile de licență – programele Optometrie, Tehnologie radiologică, Asistență medicală generală – vor fi finalizate la 21 mai, reieșind din faptul că Planul de studii prevede 15 săptămâni în semestru. Ulterior, timp de o lună, studenții de la aceste programe vor susține examenele de promovare, după care vor efectua stagiul practic.
Examenele de absolvire se vor desfășura în perioada 11 mai-4 iunie 2021.
În prezent, la USMF „Nicolae Testemițanu” studiază 5800 de studenți, inclusiv 2100 – din străinătate. Din numărul total de studenți, peste 1000 de mediciniști vor absolvi universitatea în acest an.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii