Alegerea unui membru al Consiliului pentru dezvoltare strategică instituțională din rândul cadrelor didactice titulare ale USMF „Nicolae Testemițanu”
- 171 vues
În baza Deciziei Senatului Universității nr. 7/8 din 26.08.2021 și a Ordinului rectorului nr. 244-A din 28 septembrie curent, Comisia electorală universitară anunță că în data de 13 octombrie 2021, între orele 15:00-17:00, în Sala Senatului, et. 3, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), va avea loc alegerea unui membru al Consiliului pentru dezvoltare strategică al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din rândul cadrelor didactice titulare ale Universității (Facultatea de Medicină nr. 1, Facultatea de Medicină nr. 2, Facultatea de Rezidențiat, studenții-doctoranzi și medicii-rezidenți, membri ai Senatului universitar).
La Comisia electorală universitară au depus dosarele următorii candidați:
Alexandru Corlăteanu, dr. hab. șt. med., conferențiar universitar, Disciplina de pneumologie și alergologie, Departamentul Medicină Internă;
Vitalie Lisnic, dr. hab. șt. med., profesor universitar, Catedra de neurologie nr. 1;
Ion Dumbrăveanu, dr. hab. șt. med., conferențiar universitar, Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală.
Membrii Comisiei electorale universitare și alegătorii sunt obligați să respecte toate măsurile de prevenire a infecției cu noul tip de coronavirus.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii