USMF „Nicolae Testemițanu” a desemnat câștigătorii burselor de merit

Published: 23.11.2021

burse de merit 2021Studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” care au obținut performanțe academice vor primi burse de merit pe parcursul anului de studii 2021-2022. 

Astfel, de Bursa „75 de ani ai USMF” vor beneficia mediciniștii: Oana-Simina Iaconi, anul IV, specialitatea Medicină preventivă, care a înregistrat media notelor 9,57 la sesiunea de vară 2021; Ana Morar, anul IV, specialitatea Farmacie – 9,23; Elena Buga, anul IV, specialitatea Stomatologie – 9,14 și Cătălina Vetrilă, anul IV, specialitatea  Stomatologie – 9,45.

Bursa „Nicolae Testemițanu” va fi oferită studentelor: Luminița Anton, anul IV, specialitatea Asistență medicală generală, cu media 9,64; Nicoleta Țulea, anul IV, specialitatea Optometrie – 9,21; Mădălina Țopa, anul V, specialitatea Farmacie – 9,57 și Nelea Cojocaru, anul IV, specialitatea Stomatologie – 9,48.

Totodată, Bursa „Senatului” va fi acordată studenților: Daniel Dîrul, anul VI, specialitatea Medicină – 9,67; Veronica Blajin, anul V, specialitatea Farmacie – 9,84; Mihai Guilă, anul V, specialitatea Farmacie – 9,48 și Adriana Mândru, anul IV, specialitatea Stomatologie – 9,54.

Toate cele trei tipuri de burse, în mărime de 1365 de lei, vor fi alocate lunar.

Lista studenților câștigători ai concursului pentru acordarea burselor nominale pentru anul 2021-2022 a fost aprobată de membrii Consiliului de administrație al USMF „Nicolae Testemițanu” prin Decizia nr. 9/1 din 18 noiembrie curent. În total la concurs au fost înaintate 18 dosare, iar în final comisia, instituită în acest scop, a selectat 12 studenți. 

Concursul este organizat anual pentru a aprecia meritele mediciniștilor care se remarcă prin succese deosebite la învățătură.

Transmitem sincere felicitări studenților bursieri și le dorim cât mai multe rezultate remarcabile în continuare!




 

burse de merit
usmf
burse
burse de merit
studenţi
Concurs
candidați

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii