Combatere SIDA 2021

 „Opriți inegalitățile. Opriți SIDA”

Published: 01.12.2021

 

Ziua Mondială de combatere SIDAÎn fiecare an, la 1 decembrie este marcată Ziua mondială de combatere a SIDA.  Este o inițiativă practicată de peste două decenii în semn de solidaritate cu persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA. În acest an, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) vine cu îndemnul „Opriți inegalitățile. Opriți SIDA!” 

OMS avertizează că deși omenirea a făcut progrese semnificative în ultimele decenii în combaterea HIV, obiectivele globale majore stabilite pentru anul 2020 nu au fost realizate, această maladie rămânând o problemă majoră de sănătate publică ce afectează milioane de oameni din întreaga lume.

Nerespectarea drepturilor omului se numără printre eșecurile ce au condiționat ca HIV să devină o criză globală de sănătate. În prezent, pandemia COVID-19 a condus la acutizarea inechităților în accesul  la serviciile esențiale pentru tratamentul HIV, făcând mai dificile viețile multor persoane care trăiesc cu această maladie.

Astfel, OMS face apel către liderii mondiali și cetățeni de a-și uni eforturile pentru a combate inegalitățile care provoacă SIDA și pentru a ajunge la persoanele care în prezent nu beneficiază de servicii esențiale pentru tratamentul HIV.

Republica Moldova a aderat la agenda ONU și s-a angajat să stopeze epidemia de SIDA până în 2030, în cadrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, și face parte din Declarația de la Dublin privind cooperarea pentru combaterea HIV/SIDA în Europa şi în Asia Centrală, și Strategia Globală a OMS pentru sectorul sănătății.

Ziua Mondială de combatere SIDA
usmf
Ziua Mondială de Combatere HIV/SIDA
OMS
drepturile omului

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii