Semnarea Acordului de colaborare cu Centrul de Cercetare și Studii Biomedicale din Letonia
- 86 vues
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova va încheia un Acord de colaborare cu Centrul Leton de Cercetare și Studii Biomedicale din orașul Riga.
Evenimentul va avea loc miercuri, 18 mai 2022, începând cu ora 14:00, Blocul didactic central, Sala de conferințe nr. 220 și se va desfășura în format mixt (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), și va fi moderat de prorectorul pentru activitatea de cercetare al universității noastre, academicianul Stanislav Groppa, director al Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate.
Acordul interinstituțional va fi semnat de сătre rectorul Emil Ceban, în prezența Excelenței Sale dl Uldis Mikuts, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Letonia în Republica Moldova. La eveniment vor participa Kristīne Zinčenko, secretar III al Ambasadei Letoniei, și reprezentanții Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate a USMF „Nicolae Testemițanu”: prof. Mihail Todiraș, șef al Centrului de Cercetări în Domeniul Sănătății și Biomedicinei, prof. Alexandru Corlăteanu, șef al Secției de cooperare în cercetare, Dr. Sergiu Porcescu, consultant pe parteneriate strategice, prof. Lilian Șaptefrați, director al Școlii Doctorale în domeniul Științe Medicale, conf. Elena Raevschi, șefa Departamentului Cercetare ș.a.
De cealaltă parte, în regim on-line, va fi transmisă certificarea Acordului de către profesorul Nils Rostoks, directorul Centrului Leton de Cercetare și Studii Biomedicale, în prezența Excelenței Sale dl Andrian Roșa, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Letonia. La ceremonie vor participa și Dr. Rolands Lappuke, consilierul președintelui Letoniei în domeniul tehnologiei inteligente, profesorul Jānis Klovinš, președintele Consiliului științific al Centrului de Cercetare și Studii Biomedicale din Letonia. Ulterior, părțile vor expedia acordurile semnate prin serviciul diplomatic.
Acest parteneriat va contribui semnificativ la fortificarea capacităților de cercetare a USMF ,,Nicolae Testemițanu” prin schimb de experiență și bune practici, precum și la formarea specialiștilor din țară în vederea efectuării cercetărilor biomedicale avansate.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii