Colocviu asociat privind abordarea contemporană a managementului bolii celiace la copii și adulți

Published: 28.11.2022
13:30
Sala Senatului, et. III, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165
Free

Departamentul Pediatrie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie  „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu societățile de Pediatrie, Gastroenterologie și Hepatologie din Republica Moldova organizează colocviul asociat cu genericul „Abordare contemporană a managementului bolii celiace și realizările CD SKILLS Interreg Danube Transnational Programme”.

Evenimentul va avea loc în data de 2 decembrie 2022, între orele 13.30-17.00, în Sala Senatului, et.III (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).

În cadrul lucrărilor colocviumului vor fi puse în discuție cele mai noi realizări în domeniul managementului bolii celiace la copii și adulți, vor fi evidențiate lacunele regionale și vor fi trasate noi obiective pentru ameliorarea diagnosticului acestei maladii, precum și a calității vieții pacienților.

La eveniment sunt invitați: partenerul lider al CD SKILLS Interreg Danube Transnational programme – profesorul Jernej, Dolinsek, pediatru gastroenterolog, expert în domeniul bolii celiace al Societății Europene de Gastroenterologie, Hepatologie și Nutriție (ESPGHAN), reprezentantul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova – Ion Prisăcaru, secretar de stat, Boris Gâlcă, șef al Direcției asistență socială și sănătate din cadrul Primăriei mun. Chișinău, reprezentanții Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă al Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova, specialiști în domeniul pediatriei, gastroenterologiei și hepatologiei.

Ajouter au calendrier 2022-12-02 11:30:00 2022-12-02 11:30:00 Colocviu asociat privind abordarea contemporană a managementului bolii celiace la copii și adulți Description USMF example@mail.com Europe/Chisinau public
usmf
boala celiacă
Departamentul Pediatrie
CD SKILLS Interreg Danube Transnational Programme

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii