Mareșalul Senatului Republicii Polone, E.S. dl Tomasz GRODZKI, va efectua o vizită oficială la USMF „Nicolae Testemiţanu”

Published: 20.01.2023
13:00
Blocul didactic central, et. 2 (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165)
Necesită rezervare
În baza listei delegaților

E.S. dl Tomasz GRODZKI, Mareșalul Senatului Republicii Polone, va efectua o vizită oficială la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova în data de 25 ianuarie 2023.  

Programul vizitei include o întrevedere cu reprezentanți ai administrației USMF „Nicolae Testemiţanu”, ce va avea loc între orele 13:00-13:25 (Sala de ședințe nr. 204), după care, între orele 13:25-14:15, oficialul polonez va susține o lecție publică pentru studenți (Sala de conferințe nr. 205, et. 2 , Blocul didactic central).

Dl Tomasz GRODZKI este chirurg de profesie, doctor habilitat și profesor în științe medicale. În anul 2011, sub conducerea Domniei Sale, o echipă de medici din cadrul Departamentului de Chirurgie Toracică și Transplant al Universității de Medicină Pomeranian din or. Szczecin a realizat cu succes primul transplant pulmonar. În același an, Președintele Republicii Polone Bronisław Komorowski i-a conferit titlul de profesor în științe medicale.

Pe parcursul carierei sale medicale a ocupat funcții importante de conducere  a  Societății Europene a Chirurgilor Toracici (2003-2004); în 2004 a devenit primul membru polonez al Asociației Americane pentru Chirurgie Toracică – cea mai prestigioasă societate de chirurgie toracică din lume;  președinte al Societății poloneze a chirurgilor cardiotoracici (2016-2018). 

Cariera politică a început în orașul de baștină Szczecin, fiind ales consilier orășenesc timp de 3 mandate. În anul 2015, a devenit senator din partea partidului Platforma Civică. Ca rezultat al alegerilor din octombrie 2019, dl Grodzki a fost reales în funcția de senator din partea Coaliției Civice de stânga.

La 12 noiembrie 2019, Tomasz GRODZKI a fost ales Mareșal al Senatului Republicii Polone din partea coaliției de opoziție, Coaliția Civică cu 52 de voturi din 100, care este alcătuită din membri ai partidului Platforma Civică, Partidul Popular Polonez și Alianța Stânga Democrată.

Tomasz GRODZKI​​​​​​​ este căsătorit, are două fiice și trei nepoate.

Ajouter au calendrier 2023-01-25 09:30:00 2023-01-25 09:30:00 Mareșalul Senatului Republicii Polone, E.S. dl Tomasz GRODZKI, va efectua o vizită oficială la USMF „Nicolae Testemiţanu” Description USMF example@mail.com Europe/Chisinau public
usmf
universitate
vizită oficială
E.S. dl Tomasz Grodzki

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii