Femei în știință: exponentele unei generații revoluționare în sfera cercetării
- 383 vues
În contextul Zilei Internaționale a Fetelor și Femeilor în Știință, marcată în data de 11 februarie, câteva cercetătoare de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” ne-au împărtășit ce le-a motivat să se dedice activității de cercetare în domeniul ales și prin ce este atractivă știința.
Tatiana Porosencov, conferențiar universitar la Catedra de propedeutică stomatologică „Pavel Godoroja”, doctor în științe medicale, a accentuat că îi place să activeze în mediul academic, ceea ce îi permite să combine activitatea clinică cu cea de cercetare și didactică. „Provocările pe care le întâlnesc mă motivează să continui să învăț și să mă implic atât în știința de bază, cât și în cercetarea clinică. Sper că pe parcursul carierei mele voi putea contribui la dezvoltarea și aplicarea noilor metode de diagnostic pentru pacienții cu boli parodontale în vederea creșterii calității vieții. Pentru mine, cercetarea, prin natura sa, este un puzzle. Nu există nimic mai revigorant decât momentele în care reușesc să pun cap la cap elementele acestuia”, a subliniat conferențiarul.
Potrivit Valerianei Pantea, cercetător științific în Laboratorul de biochimie, motivația de a se dedica științei vine din dorința de a-și forma aptitudini și deprinderi, de a acumula cunoștințe și de a-și dezvolta competențe, ce au dat rezultate scontate în formarea sa profesională. „În cercetarea din sfera medicală mă atrage exactitatea, precizia și conduita în dezvăluirea unor teme de interes social major. Știința este atractivă prin sistemul ordonat de cunoștințe structurale, ce studiază, cercetează și interpretează rezultatele obținute”, spune cercetătoarea.
În opinia Tatianei Marițoi, asistent universitar la Catedra de morfopatologie, responsabilă de microscopia confocală la Centrul de Tehnologii Biomedicale Avansate, cercetarea începe atunci când eşti curios, când ai întrebări și cauți răspunsuri, cercetezi… „Fiind medic anatomopatolog, am fost mereu interesată de studierea patologiei la nivel celular și ultrastructural, ce este facilitată doar în prezența celor mai performante metode de studiu. Inclusiv, fiind posibil accesul la noua bijuterie tehnică din dotarea USMF Nicolae Testemițanu – microscopul confocal Leica, utilaj ce poate satisface cele mai îndrăznețe idei ştiințifice”, consideră asistentul universitar.
Vladilena Gandacov, cercetătoare științifică la Catedra de chimie farmaceutică și toxicologică, a remarcat că experiența sa în activitatea de cercetare a început încă în perioada studiilor de licență la Facultatea de Farmacie, unde a înțeles că știința este principala componentă a activității în domeniul farmaceutic și necesită mult timp, dedicație și răbdare. „Aspectele multilaterale ale cercetării și diversele domenii de aplicare au servit drept doză de inspirație pentru a merge în continuare în direcția dată. Deși știința uneori este imprevizibilă, experiența ce vine cu fiecare etapă de analiză, ideile noi ce invadează gândirea în căutarea soluției potrivite, o fac și mai atractivă. De aceea nu trebuie să vă fie frică de a experimenta și de a cunoaște lucruri noi”, a conchis tânăra cercetătoare.
Cu prilejul Zilei Internaționale a Fetelor și Femeilor în Știință, rectorul Universității, profesorul Emil Ceban, a adresat cuvinte de mulțumire și gratitudine tuturor femeilor și tinerelor angajate în sfera cercetării, pentru performanțele înregistrate în domeniul profesat și generarea de noi adevăruri științifice în beneficiul umanității: „Vă dorim multă sănătate, energie creatoare și realizări remarcabile, să vă bucurați de apreciere și recunoaștere la justa valoare!”
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii