Curs teoretico-practic „Contactologie avansată”
- 129 vues
Catedra de oftalmologie și optometrie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Societatea de Ortokeratologie și Managementul Miopiei din Republica Moldova organizează Cursul teoretico-practic cu genericul „Contactologie avansată”.
Evenimentul va avea loc în zilele de 8 și 9 august, cu începere de la ora 9:30, în Sala de conferințe a Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime” (str. Alecu Russo, 11/2).
Scopul acestui curs constă în perfecționarea cunoștințelor teoretice și practice în domeniul contactologiei, identificarea noutăților în materialele utilizate, designul și parametrii lentilelor de contact moi și rigide.
Invitați speciali la eveniment sunt Rafael Clerigo, medic optometrist, specialist în adaptarea individuală a lentilelor de contact moi și rigide, Spania, și Lisa Kurischev, medic-optometrist, specialist în adaptarea individuală a lentilelor de contact moi și rigide, Elveția.
Conferința este destinată studenților din anul IV de la programul Optometrie, cadrelor didactice, medicilor rezidenți și medicilor oftalmologi.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii