USMF „Nicolae Testemițanu” va inaugura un cămin după reconstrucție capitală
- 107 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova va inaugura, după reconstrucție capitală, Căminul nr. 1 din Campusul studențesc (str. Mălina Mică, 68/1). Căminul are o capacitate de 246 de locuri ce vor fi repartizate studenților din primii doi ani de studii.
Evenimentul va avea loc în data de 20 septembrie 2023, la ora 17:00, la care va participa rectorul Emil Ceban, reprezentanți ai conducerii Universității și ai administrației Campusului studențesc, și viitorii locatari – mediciniști din anii I și II.
Reconstrucția Căminului nr. 1 a început în luna aprilie 2022 – proiect în care USMF „Nicolae Testemițanu” a investit peste 50 de milioane lei (inclusiv 1,8 milioane pentru mobilier), resurse financiare ce au fost alocate din bugetul instituției.
În Căminul nr. 1 au fost efectuate lucrări de amploare, prin replanificarea din tip coridor în apartamente cu 2, 3, 4 și 5 camere, asigurate cu grupuri sanitare și bucătărie. Clădirea a fost dotată și cu două ascensoare. De asemenea, au fost amenajate trei săli de lectură, o spălătorie și o uscătorie de haine.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii