Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală marchează 10 ani de activitate
- 60 vues
Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM) din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează o sesiune de celebrare a 10 ani de activitate cu genericul „Simulare-n instruire, siguranță-n acțiuni”.
Evenimentul festiv va avea loc în data de 17 octombrie 2023, cu începere de la ora 14:00, în incinta CUSIM (str. 31 august 1989, 137A).
La sesiunea aniversară vor fi prezenți reprezentanții misiunilor diplomatice și organizațiilor partenere: Adam Grodzicki – șef adjunct al Secției Cooperare, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Viorica Crețu – director adjunct la Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Iuliana Garam – coordonator de programe privind finanțarea în sănătate la Biroul OMS în Republica Moldova, Kory Dearie – ofițer afaceri bilaterale la Ambasada SUA în Republica Moldova, Ala Nemerenco – Ministra Sănătății a Republicii Moldova, rectorul Universității Emil Ceban și alți invitați.
Programul include o expoziție de fotografii ce reflectă cele mai importante evenimente ale CUSIM-ului desfășurate pe parcursul primului deceniu de activitate, precum și o excursie în toate departamentele Centrului.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii