Alessandro Marcello – Visiting Professor al USMF „Nicolae Testemițanu”
- 104 vues
Senatul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a conferit titlul onorific Visiting Professor dlui Alessandro Marcello, lider de grup (din 2005) al Laboratorului de Virologie Moleculară al Centrului Internațional de Inginerie Genetică și Biotehnologie (ICGEB) din Trieste, Italia. Evenimentul a avut loc în cadrul ședinței solemne a Senatului, în data de 18 octombrie 2023.
Potrivit președintelui Senatului Emil Ceban, profesorul Alessandro Marcello are o contribuție enormă în consolidarea capacităților de cercetare și a parteneriatelor internaționale ale USMF „Nicolae Testemițanu”. Grație infrastructurii și tehnologiilor avansate de cercetare ale ICGEB și a experienței sale vaste în domeniul virologiei, profesorul Marcello a reușit să secvențieze virusul SARS-CoV-2 chiar în primele luni ale pandemiei.
Colaborarea între universitatea noastră și prof. Alessandro Marcello a început în aprilie 2020, când a dat curs invitației de a ține o lecție din seria State of the Art Lectures, privind activitățile de cercetare inovative realizate în cadrul ICGEB în contextul pandemiei de COVID-19. Domnia sa a pus în evidență expertiza și instrumentele dezvoltate în laboratoarele Centrului, accesibile și pentru cercetătorii din Republica Moldova. Această prelegere a deschis perspectivele unei colaborări fructuoase între USMF „Nicolae Testemițanu” și ICGEB din Trieste.
Ulterior, a urmat proiectul moldo-italian cu genericul „Consolidarea capacității de supraveghere epidemiologică pentru a face față COVID-19 și altor epidemii”, finanțat de Regiunea Autonomă Friuli Venezia Giulia. Acest proiect i-a oferit oportunitatea Marianei Ulinici, asistentă universitară la Disciplina de microbiologie și imunologie, Departamentul Medicină Preventivă al USMF „Nicolae Testemițanu”, să studieze și să cerceteze evoluția moleculară a SARS-CoV-2 în Republica Moldova, în Laboratorul de Virologie Moleculară al ICGEB din Trieste. „Susținerea tezei de doctor în științe medicale a Marianei Ulinici cu tema Evoluția moleculară a SARS-CoV-2 și răspunsul imun uman la infecție, realizată în cotutelă cu distinsul profesor Marcello, reprezintă o dovadă clară a angajamentului și suportului Domniei sale în fortificarea capacităților medicale și de cercetare al personalului universității noastre”, a accentuat rectorul.
În perioada 2021-2023, prin implicarea directă a profesorului Marcello, la universitatea noastră au fost organizate workshop-uri și cursuri internaționale sub egida ICGEB – evenimente ce au stimulat transferul de cunoștințe și schimbul de bune practici, demonstrând interesul părților în abordarea problemelor de sănătate publică prin eforturi comune, precum și deschiderea profesorului Marcello în promovarea cunoașterii științifice și a cooperării internaționale.
Profesorul Alessandro Marcello a declarat că este onorat de titlul conferit de către Senat și a accentuat că USMF „Nicolae Testemițanu” este un partener activ al ICGEB. „Acest titlu va da un impuls nou în extinderea parteneriatului, mai ales că a fost stabilit un program mare de colaborare cu Republica Moldova”, a afirmat expertul italian. Profesorul a subliniat că noul statut de membru al comunității universitare îl onorează, dar și îl obligă să țină cursuri de specialitate pentru studenți, masteranzi, studenți-doctoranzi, medici rezidenți și tineri specialiști.
Profesorul Alessandro Marcello și-a făcut studiile de doctorat în biochimie la Universitatea Kent din Canterbury, Marea Britanie, între anii 1991-1994. În 2001 a absolvit postdoctoratul la ICGEB din Trieste, Italia, iar în perioada 2010-2015 a activat în calitate de profesor asociat de biologie moleculară la Universitatea din Nova Gorica, Slovenia. Profesorul Marcello organizează workshopuri ICGEB privind virusurile ARN umane și cursul practic de microscopie fluorescentă. Domnia sa ține cursuri și lucrări practice studenților și doctoranzilor la disciplinele: Virusologie, Microbiologie, Biologie moleculară și Genomică funcțională la diferite universități și instituții de cercetare. Este autorul a peste o sută de lucrări de o certă valoare științifico-practică.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii