,,Realități și perspective în patologia infecțioasă”: conferință cu participare internațională
- 232 vues
Catedra de boli infecțioase, tropicale și parazitologie medicală a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în comun cu Asociația Obștească a Medicilor Infecționiști din Republica Moldova organizează Conferința națională de boli infecțioase cu participare internațională ,,Realități și perspective în patologia infecțioasă”.
Evenimentul va avea loc în data de 3 și 4 noiembrie 2023, cu începere de la ora 9:30, în Sala Senatului, Blocul didactic central, et. 3 (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).
În cadrul forumului vor fi abordate subiecte de actualitate din domeniul patologiei infecțioase: Infecția COVID-19 și lecțiile învățate de pe urma pandemiei; gripa și IRVA; infecția HIV/SIDA; hepatitele virale acute și cronice; diagnosticul de laborator în bolile infecțioase; sepsisul și rezistența antimicrobiană; infecțiile latente și cronice; maladiile parazitare ș.a.
Conferința va întruni circa 130 de participanți, iar în calitate de invitați sunt specialiști cu renume din străinătate: profesorii Adrian Streinu-Cercel, Mariana Mărdărescu, Cristiana Oprea, Manuela Arbune, Egidia Miftode și Mihaela Lupșe (România); profesorii Andrzej Horban și Justyna Kowalska (Polonia); și prof. Olga Golubovskaya (Ucraina).
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii