Revizuirea programelor de studii privind asistența medicală de bază
- 55 vues
Dr. Miljana Grbic, Reprezentanta Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și șefă a Biroului OMS în Republica Moldova, dr. Vitalii Stetsyk, reprezentantul Biroului Regional al OMS pentru Europa, ofițer pe managementul clinic, și Iuliana Garam, ofițer sisteme de sănătate la Biroul OMS Moldova, au efectuat o vizită de lucru la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, pe data de 18 octombrie 2024.
Delegația OMS a avut o întrevedere cu reprezentanții administrației universității noastre, în cadrul căreia au lansat inițiativa de integrare în curricula universitară și postuniversitară a cursului Basic Emergency Care (BEC), care este acreditat internațional, cu scopul de a dezvolta capacitățile medicilor și a asistenților medicali privind acordarea primului ajutor în urgențele medicale. Cursul este destinat tuturor specialiștilor din domeniul sănătății.
Reprezentanții OMS au apreciat conlucrarea cu catedrele și Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM) și au subliniat că susțin Ministerul Sănătății al Republicii Moldova în fortificarea sistemului național de sănătate și a capacităților lucrătorilor medicali, inclusiv în urgențele medicale.
Dr. Vitalii Stetsyk a menționat faptul că în cadrul unui forum global, ministra sănătății Ala Nemerenco a prezentat experiența Republicii Moldova privind instruirea viitorilor medici și a specialiștilor în cadrul CUSIM, inclusiv a vorbit despre aportul USMF „Nicolae Testemițanu”, aceasta fiind un model de bună practică pentru țările din regiune. Astfel, OMS își asumă să pregătească, treptat, formatori BEC în toate domeniile, în funcție de volumul de timp și de investițiile necesare.
Rectorul și-a exprimat deschiderea pentru conlucrare și-a propus de a începe cu evaluarea și adaptarea programelor de studii de rezidențiat și a cursurilor de educație medicală continuă în medicina de urgență. Emil Ceban a menționat că, actualmente, capacitățile și resursele Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală sunt utilizate la cotă maximă în procesul de instruire și evaluare a competențelor studenților, medicilor rezidenți, și a practicienilor ce urmează cursuri de educație medicală continuă. Totodată, aici sunt instruiți și alte categorii de beneficiari, precum paramedici, polițiști, lucrători ai autorităților publice locale ș.a. În acest context, rectorul a reiterat necesitatea de a implementa proiectul de extindere a CUSIM-ului, universitatea asumându-și lucrările de reconstrucție a sediului, și a solicitat suportul OMS-ului, în calitate de partener strategic, în dezvoltarea Centrului, dotarea acestuia cu echipament performant de simulare, manechine, consumabile ș.a.
Miljana Grbic a dat asigurări că OMS va susține proiectul de extindere a CUSIM-ului, va oferi asistența d.p.d.v. logistic și expertiza necesară, va purta discuții cu potențiali parteneri pentru atragerea de fonduri ș.a.
În final, părțile au decis să organizeze o ședință tehnică pentru a discuta în detalii toate aspectele, a analiza capacitățile și resursele disponibile, inclusiv cele umane, a elabora un plan de acțiuni și a stabili investițiile necesare ș.a. Ulterior, vor fi create grupuri de lucru tehnice pentru a revizui programele de studii la nivel universitar și postuniversitar.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii