repartizarea în rezidențiat

USMF „Nicolae Testemițanu” a făcut publice clasificările de concurs pentru repartizarea în rezidențiat, pe domenii de formare profesională

Published: 09.09.2025

repartizarea în rezidențiatPe data de 8 septembrie 2025, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a anunțat clasificările de concurs pentru repartizarea în rezidențiat, pe domenii de formare profesională, cu listele nominale ale candidaților și mediile de concurs.

Alegerea specialității, a postului/locului în specialitate și a locului de desfășurare a studiilor de rezidențiat, precum și semnarea contractelor cu Ministerul Sănătății, instituția care oferă postul și USMF „Nicolae Testemițanu” va avea loc în perioada 10-12 septembrie curent, conform orarului prestabilit, în Complexul Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25).

Alegerea specialității, ocuparea posturilor/locurilor în specialitate și a locului de desfășurare a studiilor de rezidențiat are loc strict în ordinea descrescătoare a mediei de concurs în rezidențiat pe domenii de formare profesională, conform clasificării de concurs anunțate, în limita planurilor de înmatriculare aprobate în modul stabilit.

Candidații sau împuterniciții acestora care nu sunt prezenți la data, ora și locul fixate pentru alegerea specialității, postului/locului în specialitate și a locului de desfășurare a studiilor de rezidențiat, pierd drepturile conferite de concurs. Candidații care renunță la alegerea specialității, unui post/loc, sunt declarați respinși.

Recomandăm candidaților să studieze Planul de admitere la studii de rezidențiat, pentru selectarea opțiunilor dorite. Vă sugerăm să identificați câteva opțiuni, în ordinea preferințelor, în caz dacă specialitatea/postul dorite în primul rând vor fi selectate de alți candidați cu medie de concurs mai mare. Pentru mai multe detalii accesați: https://admitere.usmf.md/ro/selectare-specialitate

Procesul de selectare a specialității, postului/locului în specialitate, locului de instruire va fi transmis live pe platforma Google Meet. Linkul pentru conectare: https://meet.google.com/iee-zzus-jux

La concurs s-au înscris cetăţenii Republicii Moldova, absolvenți ai studiilor superioare integrate la programele Medicină, Farmacie, Stomatologie și Medicină preventivă ale USMF „Nicolae Testemițanu” şi ale instituțiilor de învățământ superior medical/farmaceutic de peste hotare, acreditate în modul stabilit. 

În total, la concursul de admitere în rezidențiat au fost depuse 586 de dosare, cu 56 de dosare mai multe comparativ cu anul 2024. Pentru specialitatea Medicină au optat 367 de candidați (82,3% din totalul de absolvenți ai Universității, promoția 2025). La Stomatologie au fost depuse 188 de dosare (77,8% fiind absolvenți ai Universității, promoția 2025). Pentru Farmacie au optat 24 de candidați, iar pentru Sănătate publică – 7.

repartizarea în rezidențiat
concurs pentru repartizarea în rezidențiat
Farmacie
Stomatologie
rezidentiat
studii postuniversitare

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii