Ceremonia aniversară „80 de ani de viziune, identitate și excelență europeană”
- 15 vues
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează Ceremonia aniversară „80 de ani de viziune, identitate și excelență europeană”.
Evenimentul va avea loc pe data de 23 octombrie 2025, începând cu ora 10:00 în incinta Complexului Sociocultural Universitar (str. Nicolae Testemițanu, 25).
Programul include întâmpinarea invitaților între orele 08:30 – 09:45, timp în care participanții vor socializa și în paralel vor vizita expozițiile virtuale „80 de ani de inovație în sănătate și educație medicală”. Tot atunci va fi deschisă și zona foto oficială pentru realizarea fotografiilor de grup.
Festivitatea solemnă va începe la ora 10:00 prin onorarea Drapelului de Stat și a însemnelor Universității, după care rectorul Emil Ceban va avea un mesaj inaugural. Mesaje de felicitare și alocuțiuni oficiale vor susține E.S. Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova, Alteța Sa Regală Principele Radu al României, E.S. Máté Csicsai, șeful adjunct al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Ala Nemerenco, Ministra Sănătății a Republicii Moldova, Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, E.S. Elaine Marshall, Secretar de Stat al statului Carolina de Nord, SUA, Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu”, prof. Gigel Paraschiv, Secretar de Stat, Ministerul Educației și Cercetării al României, prof. Christoph Lange, Universitatea Lübeck, Germania, Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu”, prof. Sorin Mihai Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor din România, prof. Alexandru Vlad Ciurea, membru de onoare al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al universității noastre.
Programul include proiectarea unui film de scurt metraj cu genericul „80 de ani de viziune, identitate și excelență europeană”, ce reprezintă un portret cinematografic dedicat celor opt decenii de educație, cercetare și vocație medicală.
Ceremonia va continua cu un moment artistic și un epilog de reflecție simbolică asupra celor 80 de ani de excelență academică, inovație și continuitate.
Festivitatea se va încheia cu o sesiune foto de grup și vizitarea expozițiilor aniversare virtuale, vernisate în incinta Complexului Sociocultural Universitar.
Mai multe detalii vedeți în Program.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii