Performanță și progres: USMF „Nicolae Testemițanu” la cei 80 de ani de activitate
- 29 vues
Pe parcursul celor opt decenii de activitate prodigioasă, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a înregistrat progrese în dezvoltarea instituțională, grație eforturilor generațiilor de cadre didactice, studenți și absolvenți. Prestigiul de care se bucură astăzi instituția reflectă viziunea, perseverența și devotamentul predecesorilor, care au pus bazele învățământului superior medical și farmaceutic autohton și au consolidat tradițiile academice și morale ale școlii medicale naționale.
În prezent, comunitatea universitară continuă să realizeze această misiune de formare a specialiștilor de înaltă calificare, prin promovarea cercetării științifice și prin participare la reformele din domeniul sănătății. Declarația aparține rectorului USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, și a fost lansată în cadrul ședinței solemne extinse a Senatului universitar, ce a avut loc la 21 octombrie 2025, în cadrul Zilelor Universității.
Potrivit rectorului, încă de la înființare, USMF „Nicolae Testemițanu” a preluat și a valorificat bogatul patrimoniu didactic, științific și clinic al școlilor medicale europene de prestigiu.
„Activitatea didactică – unul dintre domeniile strategice ale universității noastre – acoperă integral toate etapele educaționale prevăzute în Codul educației – de la studiile superioare de licență, integrate și de master, până la cele de doctorat, rezidențiat, secundariat clinic, postdoctorat, și educația medicală și farmaceutică continuă”, a accentuat rectorul.
Programele de studii superioare integrate Medicină, Farmacie și Stomatologie au fost acreditate internațional, în conformitate cu standardele Federației Mondiale pentru Educație Medicală (WFME), în 2022. În același an, a fost acreditat la nivel național și programul de formare profesională continuă Psihopedagogie, pentru dezvoltarea competențelor personalului didactic tânăr. Ulterior, în anul 2025, Universitatea a fost evaluată și reacreditată internațional la nivel instituțional, conform standardelor WFME, fapt ce reconfirmă calitatea educației medicale.
În ultimii cinci ani, Universitatea a lansat trei programe de studii superioare de licență – Sănătate publică, Tehnologii în radiologie și imagistică, Fiziokinetoterapie și reabilitare, precum și cinci programe de master – Nutriție umană, Sănătate mintală publică, Optometrie clinică, Nursing avansat și Intervenție timpurie în copilărie.
În prezent, USMF „Nicolae Testemițanu” asigură instruirea a 7050 de studenți, 422 de doctoranzi, 2028 de medici rezidenți și peste 6000 de cursanți anual, oferindu-le un cadru educațional complex, programe moderne, infrastructură didactică avansată și acces la o bibliotecă științifică medicală performantă, spațiu esențial pentru integrarea cunoștințelor teoretice în practica profesională.
În anul 2025 a fost lansat programul de stagiu clinic postuniversitar pentru absolvenții internaționali la programul Medicină, cu durata de un an, și a fost consolidată practica de evaluare finală prin metoda examenului clinic obiectiv structurat (OSCE), conform standardelor internaționale de certificare a competențelor clinice.
Aprecierea performanțelor studenților este susținută prin acordarea burselor anuale nominale – Bursa „Nicolae Testemițanu”, Bursa Senatului și Bursa „80 de ani ai USMF” – menite să stimuleze excelența academică, activitatea de cercetare și participarea activă la activitățile extracurriculare.
Pe parcursul a 80 de ani de activitate, Universitatea a format aproximativ 51.000 de specialiști – medici, farmaciști și specialiști în domeniul sănătății, mulți dintre absolvenți activând cu succes în republică și în diverse țări ale lumii.
Prin activitatea de cercetare, inovare și transfer tehnologic, Universitatea implementează conceptul de instruire prin cercetare. Dezvoltarea acestui model este posibilă grație modernizării infrastructurii științifice în cadrul subproiectelor FORCE_MED și FORCE_FARM, implementate cu suportul Ministerului Educației și Cercetării și a Băncii Mondiale, făcând parte din proiectul „Învățământul Superior din Moldova”.
În perioada 2020-2025, Universitatea a întreprins o serie de acțiuni de dezvoltare: Strategia de fortificare a domeniului cercetare și inovare pentru anii 2020-2030, crearea Institutului de Cercetare în Medicină și Sănătate, dezvoltarea Modulului Cercetare în Sistemul Informațional de Management Universitar, precum și cooperarea cu diaspora medicală pentru internaționalizarea progresului științific al USMF „Nicolae Testemițanu”. În acești ani, instituția a înregistrat o creștere remarcabilă a vizibilității academice: peste 800 de articole publicate în reviste internaționale cu factor de impact, iar indicele Hirsch a crescut de la 18 la 63 în baza de date Scopus, menținând Universitatea pe primul loc în clasamentul național de excelență în cercetare în SCIMAGO.
În ultimii cinci ani, Universitatea a implementat 159 de proiecte de cercetare (86 naționale și 73 internaționale), obținând 520 de brevete de invenție, 200 de adeverințe de drept de autor și implementând 671 de inovații în activitatea didactică și clinică. Rezultatele au fost prezentate la 65 de expoziții internaționale, unde cercetătorii au fost apreciați cu 552 de medalii și trofee, inclusiv Premiul Mare al Expoziției Europene de Cercetare EUROINVENT (Iași, 2025) – o recunoaștere a excelenței cercetare și inovație.
O realizare recentă de amploare o constituie parteneriatul cu ministerele de resort și Fundația pentru Dezvoltare din Moldova pentru crearea primului „Health Tech Hub” din Republica Moldova. Această inițiativă va permite înființarea unui incubator pentru start-upuri din domeniul sănătății, oferind mentorat, finanțare și infrastructură pentru dezvoltarea tehnologiilor medicale inovatoare.
Activitatea clinică constituie o altă direcție prioritară a Universității pentru asigurarea un progres sustenabil și o conectare între educație, cercetare și practica medicală. Instituția a investit constant în extinderea și modernizarea infrastructurii clinice care, în prezent cuprinde 95 de clinici universitare, amplasate în cadrul a 49 de instituții medico-sanitare. În aceste clinici au fost implementate, în premieră pentru Republica Moldova, metode moderne de diagnostic și tratament, s-au realizat intervenții chirurgicale complicate și s-au constituit școli clinice de referință pentru comunitatea medicală națională.
Procesul de instruire clinică se realizează și în cadrul Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, unde beneficiarii de studii își dezvoltă abilitățile practice și competențele de comunicare cu pacienți standardizați, utilizând simulatoare de înaltă fidelitate.
O componentă esențială în modernizarea proceselor universitare constituie implementarea Modulului Activitate clinică în Sistemul Informațional de Management Universitar (lansat în 2022) și Rezidențiat (în 2023).
În vederea alinierii programelor de rezidențiat la standardele europene, curricula a fost actualizată, iar durata studiilor a fost ajustată la anumite specialități, conform directivelor Uniunii Europene.
Dezvoltarea instituțională este susținută și de colaborare internațională, ce contribuie la avansarea academică, științifică și instituțională prin parteneriate durabile cu instituții de învățământ și cercetare din întreaga lume. Universitatea este membră a unor organizații internaționale de prestigiu precum Agenția Universitară a Francofoniei, Asociația Școlilor de Medicină din Europa, Asociația Universităților Internaționale și Asociația pentru Educație Medicală din Europa, fiind totodată înregistrată în Directoriul Mondial al Școlilor Medicale.
Actualmente, USMF „Nicolae Testemițanu” are încheiate 127 de acorduri de colaborare cu peste 135 de universități, centre universitare și clinici din diferite regiuni ale lumii.
Anual, circa 2000 de studenți internaționali sunt instruiți în cadrul Universității la diverse programe. Acest proces generează efecte benefice directe asupra calității instruirii și a activității de cercetare, contribuind la creșterea competitivității academice a Universității pe plan internațional.
Rectorul a accentuat modelul de cooperare internațională cu Statele Unite ale Americii, în special cu partenerii din statul Carolina de Nord, grație suportului Secretarului de Stat Elaine Marshall. În anul curent consemnăm 26 de ani de colaborare fructuoasă, fructificate în proiecte comune în domeniile stomatologie, farmacie, bibliotecilor medicale și asistenței medicale generale.
Totodată, Domnia sa a exprimat recunoștință ambasadelor acreditate în Republica Moldova pentru sprijinul acordat în dezvoltarea cooperării internaționale. De asemenea, rectorul Ceban a evidențiat parteneriatele cu universitățile din România, bazate pe colaborare profesională solidă, prietenie și încredere reciprocă.
Un rol deosebit în activitatea universitară îi revine Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, ce contribuie semnificativ la promovarea responsabilității sociale, la organizarea activităților extracurriculare, la consolidarea spiritului de apartenență instituțională și la crearea unui mediu universitar dinamic și incluziv, în care excelența academică este completată cu diverse activități valoroase.
Rectorul Ceban a evidențiat rolul și importanța resurselor umane ale Universității, care prin competențele și viziunea lor contribuie la dezvoltarea unui ecosistem educațional performant. În prezent, în cadrul Universității își desfășoară activitatea 2160 de angajați, dintre care 1200 constituie personalul științific și științifico-didactic. Corpul didactic este reprezentat de 94 de profesori universitari, 30 de profesori consultanți, 443 de conferențiari universitari și 485 de asistenți universitari. Potențialul uman al Universității este remarcabil și include: 6 academicieni, 5 membri corespondenți, 162 de doctori habilitați și 571 de doctori în științe, 28 de persoane dețin titlul onorific „Om Emerit”.
„Managementul resurselor financiare reprezintă o dimensiune strategică esențială pentru asigurarea competitivității, calității și rezilienței instituționale a Universității. Instituția acordă o atenție deosebită modernizării bazei tehnico-materiale, asigurând condiții optime pentru instruire, cercetare, activitate clinică și viață studențească. Printre realizările recente se numără: reparația capitală a Blocului morfologic, dotarea sălilor și aulelor, a laboratoarelor științifice și a clinicilor universitare cu utilaj medical și echipament tehnic performant, modernizarea căminelor studențești nr. 1 și nr. 2.
Calitatea proceselor universitare a fost confirmată în 2024 prin Certificatul de calitate ISO 9001:2015, sistemul de management al calității fiind implementat în instituție încă din 2009, iar recent a fost inițiat procesul de implementare a Standardului anti-mită, în conformitate cu cerințele internaționale privind integritatea instituțională.
În finalul discursului, rectorul a adresat felicitări comunității academice și absolvenților, menționând că, timp de 80 de ani, Universitatea a devenit o instituție emblematică, care a format zeci de generații de profesioniști dedicați sănătății și binelui public. „Efortul constant pe care îl manifestați zi de zi reflectă profesionalismul și angajamentul nostru față de valorile pe care le împărtășim pentru a asigura realizarea programului de activitate „Universitate europeană prin calitate și inovare”, a conchis rectorul.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

Comentarii