Acțiunea „Un mediu curat pentru o viață sănătoasă”

Published: 23.04.2016

DSC_6922Circa 500 de mediciniști au participat, în data de 23 aprilie curent, la o acțiune de salubrizare, organizată anual de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină.

 

Repartizați în echipe, tinerii au efectuat diverse lucrări de amenajare și înverzire a teritoriilor adiacente blocurilor de studii, căminelor și altor edificii ale instituției. Înarmați cu 120 de lopeți, 80 de greble, 130 de mături și peste 100 de saci pentru gunoi, studenții au trecut rapid la acțiune: au măturat trotuarele, au curățat pavajele, au vopsit copacii și bordurile cu var. Băieții au săpat în jurul copacilor și au făcut gropi pentru a sădi cei cca 35 de copaci aduși din s. Bardar, iar fetele au sădit 35 de tufari și multe flori în grădinele din apropierea blocurilor de studii. Pe tot parcursul zilei de salubrizare, tinerii s-au întrecut la glume, iar atmosfera a fost una dintre cele mai vesele.

   

dsc_6907Marcel Abraș, prorector pentru educație și probleme sociale, a menționat că o astfel de acțiune îi face pe studenți mult mai responsabili și participând la curățenie aceștia conștientizează că trebuie să o și păstreze.

 

Dina Cebotari, studentă în anul I la Facultatea de Medicină nr. 1, consideră că este bine ca tinerii să aibă grijă de locul în care care își fac studiile și în care își petrec cea mai mare parte a timpului din viața studențească. Chiar dacă în această zi tânăra este omagiată, ea nu s-a eschivat de la curățenie, ci a sărbătorit prin muncă alături de colegii ei.

 

„Curățenia de primăvară a devenit deja o tradiție pentru studenții USMF Nicolae Testemițanu și această mobilizare ne determină pe fiecare în parte să menținem un mediu curat, să facem din acest oraș un loc de trai frumos și îngrijit”, a declarat Cristian Tăbârță, student în anul I la Facultatea de Stomatologie.

 

dsc_7054Lucrările de salubrizare, amenajare și înverzire a teritoriilor, organizate de USMF „Nicolae Testemițanu”, s-au desfășurat în preajma blocurilor de studii din sectorul Buiucani, Centrul Stomatologic Universitar, Clinica Stomatologică Universitară, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară, Complexul Sportiv Universitar, Farmacia Universitară, Aleea savanților și medicilor iluștri, blocurile didactice și căminele din campusul universitar din regiunea Mălina Mică.

 

Acțiunea „Un mediu curat pentru o viață sănătoasă” a fost dedicată Zilei  Pământului, marcată în data de 22 aprilie - zi recunoscută oficial la nivel internațional. Starea mediului înconjurător depinde de fiecare dintre noi, deoarece ne afectează în mod direct viața și sănătatea noastră. Este nevoie de mai multă atenție și responsabilitate din partea fiecărui cetățean pentru a trai într-un mediu curat, pentru a respira aer curat, pentru a bea apa curată și pentru a putea folosi condițiile de viață pe care ni le oferă natura.

 

 [nggallery id=353] 

Acțiunea „Un mediu curat pentru o viață sănătoasă”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii