Publication header

Medicus, nr. 4-6, Vol. 954-960 (martie-iunie) 2022

Medicus iunie 2022
18 July 2022

Dragi absolvenți – tineri doctori și farmaciști,

Fiecare ceremonie de absolvire a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova aduce cu sine profunde emoții de fericire și împlinire – decorul minunat al celor mai frumoase momente din viață. Chiar dacă noi, profesorii voștri, am simțit deja aceste emoții, anual retrăim clipa ce reînvie fiorul acelor timpuri. Exact ca și voi am trăit amalgamul de sentimente și de satisfacție, tristețea despărțirii de colegi și profesori, dar și speranța și bucuria revederii în toamnă la studii de rezidențiat. 

Nu voi vorbi despre cât de importante și nobile sunt profesiile de medic, farmacist, asistent medical ș.a., pentru că ați însușit și ați înțeles acest lucru pe parcursul anilor de studii. Nici nu voi încerca să vă transmit câtă satisfacție îți poate aduce lucrul cu pacienții. Pentru fiecare dintre noi aceste percepții sunt individuale. Cert este că suntem responsabili de calitatea actului medical și îmbunătățirea sănătății și vieții oamenilor. Rezultatul efortului vostru la această primă etapă de studii se reflectă nu doar în notele primite la examene, evaluări sau susținere de teză, ci și în testul principal ce va începe de azi încolo – când vă veți confrunta zilnic cu cele mai variate simptome, diverse afecțiuni, cazuri grave, urgențe medicale sau alarme false. 

Dragi colegi, faptul că ați ajuns aici demonstrează că angajamentul ce vi l-ați luat acum patru, cinci, sau șase ani a fost unul conștient și asumat. Între timp, ați înțeles menirea voastră în această lume – salvarea vieților omenești. Toate acestea se datorează voinței și responsabilității manifestate, dar și dascălilor voștri care s-au angajat să creeze, pe o filă albă, adevărate capodopere capabile să aibă grijă de sănătatea unei societăți care-și pune în voi speranța de bunăstare. Sunt convins că viitorul medicinei este în mâinile voastre, deoarece profesorii v-au transmis cunoștințe temeinice și experiența lor vastă în domeniu, ce vă permit să vă afirmați ca buni specialiști.

Fie ca acest eveniment semnificativ din viața voastră să marcheze nu doar sfârșitul studenției, ci și începutul unei cariere de succes în domeniul medicinei sau farmaciei. Vă asigur că studiile voastre nu se opresc aici… Vă așteptăm la toamnă, la Alma Mater, să vă continuați maratonul creșterii profesionale prin studii de rezidențiat sau master… Rămânem deschiși pentru fiecare absolvent al Universității și vă îndemnăm să vă construiți viitorul acasă!

Felicitări, tineri doctori și farmaciști, specialiști în sănătate publică, asistenți medicali și optometriști – viitorul prosper al sistemului de sănătate! 

 

Stimați membri ai comunității universitare,  

Vă transmit sincere mulțumiri și recunoștință pentru aportul Dumneavoastră la formarea unei noi generației de specialiști în medicină și farmacie, care de astăzi ne sunt colegi. Fie ca munca cu abnegație, pe care o depuneți zi de zi, să vă genereze apreciere și respect din partea discipolilor și satisfacția lucrului împlinit. 

Vă doresc tuturor pace și sănătate, zile senine și fericite alături de oamenii dragi. Savurați din deliciile verii și adunați energie și forțe creatoare pentru un nou an universitar. 

Vacanță minunată!