Monitorizarea Proiectului interuniversitar „Problem Based Learning in Moldova”
- 48 views
În data de 21 februarie 2019 va avea loc ședința de monitorizare a Proiectului Introducing Problem Based Learning in Moldova: Toward Enhancing Students’ Competitiveness and Employability (PBLMD) = Introducerea învățării bazate pe probleme în Moldova: Spre consolidarea competitivității și șanselor de angajare ale studenților. Evenimentul se va desfășura la Universitatea Tehnică a Moldovei, blocul 1, sala 205 (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 168), începând cu ora 14:00.
Proiectul este implementat cu sprijinul Programului Erasmus+ al Uniunii Europene. În cadrul acestuia, șase instituții de învățământ superior din Republica Moldova, menționate mai jos, au reproiectat și au implementat, începând cu 1 septembrie 2017, următoarele programe de studii bazate pe PBL:
-
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova - BA în sănătate publică;
-
Universitatea de Stat din Moldova - licențiat în drept;
-
Universitatea Tehnică a Moldovei - licențiat în inginerie software;
-
Academia de Studii Economice din Moldova - licențiat în administrarea afacerilor;
-
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți - licențiat în administrația publică;
-
Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul - licențiat în antreprenoriat și administrarea afacerilor.
Studenții din anul II care s-au înscris în cadrul programelor-pilot PBLMD au fost antrenați în studii bazate pe predarea și învățarea bazată pe probleme centrată pe student, precum și în formarea PBL. De exemplu, ei au avut ocazia de a participa la instruirea privind generarea ideilor de proiect, precum și la dezvoltarea de proiecte în cadrul echipelor interdisciplinare.
Mai multe informații despre proiect pot fi găsite pe www.pblmd.aau.dk șihttps://www.facebook.com/pblmd.erasmusplus/
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii