Curs de instruire în mișcările involuntare, ediția a II-a
- 923 views
Care sunt ultimele realizări la nivel mondial în tratamentul bolii Parkinson şi a maladiilor de mişcări involuntare? Aceasta este întrebarea pe marginea căreia mai mulţi experţi internaţionali, dar şi circa 180 de neurologi din Republica Moldova au dialogat, în zilele de 11 și 12 aprilie curent, la Chişinău, la cel de-Al doilea curs de instruire în mișcările involuntare (2nd Teaching Course in Movement Disorders).
Experienţa vastă acumulată în abordarea pacienţilor cu boala Parkinson și cu mişcări involuntare şi-au împărtăşit-o, la forum, lideri în neurologie de excepţie cu renume naţional şi internaţional - din România, Italia, Germania, Estonia şi Kazakhstan.
Președintele Societății Neurologilor din Republica Moldova - profesorul universitar Vitalie Lisnic, Catedra de neurologie nr. 1 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, medic neurolog la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie „Diomid Gherman”, a apreciat drept important faptul că ţara noastră poate prelua experienţa de diagnostic, de tratament şi de evoluare a maladiilor în cazul pacienţilor cu mișcări involuntare de la experţi din state unde diagnosticul este stabilit, uneori, cu precizie mai înaltă, mai timpuriu şi mai corect, şi care sunt predispuse să ofere granturi pentru studii de cercetare peste hotare pentru specialiştii moldoveni, precum şi pentru participare la conferinţe internaţionale. „Domeniul mişcărilor involuntare, cea mai reprezentativă dintre care este boala Parkinson - un domeniu mai puţin dezvoltat în Republica Moldova. În special, ne confruntăm cu dificultăţi în tratamentul pacienţilor în stadii avansate a bolii, când sunt necesare formule noi de preparate medicamentoase - destul de costisitoare - şi utilizarea metodelor chirurgicale performante precum stimularea profundă a creierului, apoformina, introducerea intragastrică a levodopei şi pe care, la moment, nu le aplicăm în Moldova, deoarece nu au fost asemenea specialişti”, a comunicat profesorul. De menţionat că, recent, doi specialişti în neurochirurgie au avut parte de stagii într-o clinică din Germania - lider în tratamentul maladiei Parkinson.
Totodată, pentru a prelungi durata vieţii şi funcţionalitatea normală a pacientului, există forme mai performante de asimilare prelungită (continuă) a levodopei (preparatul universal în tratamentul bolii Parkinson), ceea ce face ca concentraţia medicamentului în sânge să fie constantă, astfel tratamentul devenind mai eficient decât în administrarea pastilelor obişnuite. Această modalitate, la moment, nu este accesibilă în țara noastră. „Urmează să implementam aceste metode, dar e nevoie de utilaj destul de costisitor şi depinde de mai mulţi factori”, a concretizat președintele Lisnic.
În opinia doctorului Cristian Falup-Pecurariu, medic primar neurolog, șef de lucrări la Facultatea de Medicină, Universitatea „Transilvania” din oraşul Brașov și șeful Secţiei de neurologie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Brașov (România), „este o chestiune de timp pentru ca anumite tratamente să fie introduse într-o ţară sau alta. Întotdeauna este o activitate dinamică şi cred că, în scurt timp, şi Republica Moldova va fi la acelaşi nivel cu terapiile avansate în domeniul dat. Cursurile de instruire contribuie la faptul ca specialiştii să se întoarcă în spitale, policlinici, ambulator cu noi cunoştinţe, care să ducă la îmbunătăţirea activităţii clinice şi la îngrijirea mai bună a pacienţilor lor”, a remarcat expertul român.
Evenimentul a fost organizat de Societatea Internaţională Parkinson şi Mișcări Involuntare (International Parkinson and Movement Disorders Society), în parteneriat cu Societatea Neurologilor din Republica Moldova, Catedra de neurologie nr. 1 a USMF „Nicolae Testemițanu” şi Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie „Diomid Gherman”. Primul curs de instruire în mișcările involuntare s-a desfăşurat în luna noiembrie 2014.
Maladiile din domeniul mişcărilor involuntare sunt extrem de rar întâlnite, find atestate câte un caz la un milion de persoane sau câteva cazuri la o sută de mii de populaţie. Conform estimărilor specialiştilor, la scară mondială, boala Parkinson este diagnosticată la 300 000 de persoane în fiecare an. Incidența și prevalența bolii cresc odată cu vârsta. Boala Parkinson afectează 1% din persoanele cu vârsta peste 65 de ani. Rareori, maladia survine în copilărie sau adolescență. Incidența bolii este de 1,5 ori mai mare la bărbați decât la femei. În Republica Moldova, circa 10 mii de pacienţi sunt diagnosticaţi cu boala Parkinson.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii