25 mai 2019 - Ziua Uşilor Deschise la USMF „Nicolae Testemiţanu”
- 726 views
Sâmbătă, 25 mai 2019, începând cu ora 9:00, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova organizează Ziua Uşilor Deschise.
Cu acest prilej, Universitatea își va deschide larg ușile pentru absolvenții de licee și colegii, precum și pentru toți doritorii, oferindu-le oportunitatea de a participa la o întâlnire cu rectorul instituţiei, prorectorii, decanii și cadrele profesoral-didactice pentru a afla mai multe informații despre oferta educaţională a USMF „Nicolae Testemiţanu” și despre condițiile de admitere în anul universitar 2019-2020. De asemenea, la eveniment vor fi prezenți şi reprezentanții Comisiei de admitere, care vor răspunde la toate întrebările privind organizarea procesului de înmatriculare la universitatea noastră.
În această zi, vizitatorii vor avea parte de un program amplu de activități: excursii prin campusul universitar, workshopuri, masterclassuri şi expoziții de publicații. Totodată, în premieră, va fi lansată expoziția de desene a elevilor care au participat la concursul „Medicul în ochii unui copil”.
Oaspeții vor avea posibilitatea să viziteze aulele și sălile de studiu, Biblioteca Științifică Medicală, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Centrul Stomatologic Universitar, Muzeul de anatomie a omului, Centrul Farmaceutic Universitar „Vasile Procopișin”, căminele studențești, Complexul Sportiv Universitar, Aleea savanților și medicilor iluștri şi alte obiective ale instituției noastre.
Vă așteptăm cu drag la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).
Pentru mai multe detalii, vedeți Programul.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii